AdministrațieEducaţieȘtirile zilei

Încep controalele | Primarul Constantin Toma ia la verificat școlile și grădinițele din municipiul Buzău

După ce Primăria a realizat un efort bugetar deosebit pentru a aloca bani școlilor aflate în prag de nou an școlar, edilul Constantin Toma vrea să se asigure că banii au fost cheltuiți corect.

Primarul a luat la verificat școlile şi grădiniţele din municipiul Buzău. Toma merge din unitate în unitate pentru a lua act decondiţiile în care vor învăţa anul acesta elevii şi preşcolarii. „Vreau să fac cele 37 de centre bugetare: şcoli, grădiniţe, creşe, personal verific. La singura rectificare de până acum, cei mai mulţi bani, ce-am redus de peste tot, am dat la şcoli,” a declarat primarul Constantin Toma.

Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Buzău se află într-o situație deosebită, aici fiind nevoie de o serie de lucrări de reabilitare. Pentru moment, autorităţile locale au alocat bani în vederea realizării proiectului privind refacerea faţadei liceului. După acest pas, urmează identificarea unor surse de finanţare pentru lucrările propriu-zise.

„Liceul Mihai Eminescu este într-o situaţie extraordinar de proastă. Am alocat în rectificarea de buget o sumă pentru proiect, pentru că nu putem finanţa din nici o sursă dacă nu avem un proiect. În momentul acesta începe partea de proiectare, urmând să găsim finanţare. Sunt mai multe variante. Din păcate, pe fonduri europene, mai puţin, pentru că este monument istoric , categoria A şi ar trebui să-l reparăm scoţând copiii afară, transformându-l în muzeu. Nu ne putem permite una ca asta. Vom găsi alte variante”, a mai spus Constantin Toma.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button