Începe Concursul de creație literară „Nașterea Domnului – prilej de bucurie sfântă”

Parohia „Sf. Mare Mucenic Mina” din Buzău, în colaborare cu Școala Gimnazială „G. E. Palade”, Asociația Liga Scriitorilor – Filiala Buzău și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, îi invită pe elevi să participe la Concursul de creație literară „Nașterea Domnului – prilej de bucurie sfântă”, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție.
Concursul se adresează copiilor cu vârsta de până la 18 ani și urmărește să încurajeze talentul literar, sensibilitatea artistică și atașamentul față de valorile autentice ale poporului român. Elevii din toată țara sunt invitați să surprindă, prin proză sau poezie, „Frumusețea Crăciunului”, care este tema centrală a ediției din 2025.
Potrivit afișului concursului, organizatorii pun un accent deosebit pe originalitate. Elevii sunt invitați să trimită lucrări proprii, compuneri sau poezii, redactate în format electronic. Textele nu trebuie să depășească două pagini A4 și vor respecta un format unitar, pentru a facilita evaluarea lor.
Jurizarea va fi făcută de personalități culturale cunoscute, obișnuite deja să se implice în această competiție. Membrii juriului vor analiza creativitatea, expresivitatea și modul în care participanții reușesc să surprindă spiritul sărbătorii.

Concursul se va încheia printr-o festivitate de premiere organizată în biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Mina”, în preajma Crăciunului. Cu această ocazie, va fi lansată și antologia „Frumusețea Crăciunului”, volum care va aduna cele mai reușite texte înscrise în competiție.
Lucrările trebuie expediate până la data de 1 decembrie 2025, la adresa: [email protected].