Știrile zilei

Trafic restricționat pe DN 10 Buzău – Brașov

Restricții de circulație pe DN10, de data aceasta nu pentru cunoscutele reparații în zona Siriu, ci cu ocazia desfăşurării Trofeului Teliu, cea de-a şasea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016.

Șoferii care circulă înspre și dinspre Brașov trebuie să aibă în vedere că drumul care leagă Buzăul de orașul de sub Tâmpa va fi restricționat traficului între Teliu (judeţul Braşov) şi Brădet (judeţul Covasna). Sectorul Teliu (km 127) – Brădet (km 119) va fi restricționat pe durata concursului după cum urmează:

  • sâmbătă, 3 septembrie 2016, în intervalul orar 08:30 – 13:30 şi 15:00 – 20:00
  • duminică, 4 septembrie 2016, în intervalul orar 08:30 – 12:00 şi 13:30 – 19:00

Organizatorul Trofeului Teliu mulţumeşte pentru înţelegere tuturor celor afectaţi de aceste restricţii de circulaţie. Pentru a ajunge la destinație, șoferii au la dispoziție varianta ocolitoare Cislău – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele – Braşov.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!