FOTO: Întâlnire emoționantă, între absolvenții Colegiului „Mihai Eminescu” și foștii profesori
Se împlinesc o sută de ani de la înființarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, școală buzoiană de elită care a calificat zeci de generații de profesioniști. Conducerea colegiului a organizat un adevărat regal de activități dedicate sărbătoririi Centenarului școlii de care își leagă numele mii de buzoieni.
Evenimentul organizat marți, cu sprijinul Consiliului Judeţean a avut şi doi invitaţi speciali care au susţinut momente artistice, actorul Marius Bodochi şi Laurenţiu Cazan.
Claudiu Săftoiu, Carmen Ichim, Sorina Man, Doina Pavlovschi, Andi Cristea, Roxana Constantinescu și Ovidiu Cameliu Petrescu sunt doar câțiva dintre absolvenții Colegiului Național „Mihai Eminescu” prezenți în sală la emoționanta întâlnire a generațiilor.
Gala Centenarului „Mihai Eminescu” a reprezentat un moment de evidenţiere a absolvenţilor care au făcut performanţă în diverse domenii de activitate. În deschidere, doamna Irina Vlăduca-Marghiloman a prezentat contextul istoric al înfiinţării acestei instituţii de învăţământ. A urmat înmânarea plachetei centenare şi citirea Decretului Regal de înfiinţare a şcolii, momente de mare emoţie.
Reprezentanții școlii le-au mulţumit public instituţiilor care, de-a lungul timpului, au contribuit la succesul proiectelor colegiului.
Felicitari! La multi ani tuturor dascalilor si absolventilor acestui distins colegiu!
„Liceu, cimitir al tinereții mele!..”
Îmi pare extrem de rău că nu am putut ajunge, dar am fost alături de voi cu inima. La mulți ani, dragi colegi și distinși profesori!