Întâlnire importantă, la Primăria Mărăcineni (foto)
Întâlnire importantă la Primăria Mărăcineni, acolo unde edilul Constantin Dumitru i-a primit pe reprezentanții TransGaz și pe cei ai firmelor care vor executa lucrarea de aducere a conductei de gaz în comună.
Potrivit anunțului făcut pe pagina de Facebook a Primăriei Mărăcineni, întâlnirea de ieri reprezintă startul concret al megaproiectului de aducere a gazelor în comună, dezideratul ultimilor 31 de ani al celor 15.500 de locuitori de aici.
Potrivit aceleiași postări, constructorul a preluat de la SN Transgaz Mediaș amplasamentul pe care va executa lucrarea de subtraversare a râului Buzău dinspre Vernești către zona Mărăcineni pentru a fi introdusă țeava de gaze naturale ce va alimenta în primă etapă exclusiv comunitatea Mărăcineni.
În luna august, constructorul Comesad va pregăti și organiza șantierul și va executa săpăturile necesare astfel încât în luna septembrie a acestui an să sosească în județul Buzău țeava cu care va fi subtraversat râul Buzău.
Bugetul întregii lucrări depășește suma de 9 milioane de lei.