Anunțuri Știrile zilei

Intervenții importante ale Companiei de Apă, în municipiul Buzău

Compania de Apă are programată o serie de lucrări la rețeaua de distribuție a apei din municipiu. Va fi montat un nou grup de pompare la PT 38 / Unirii Nord și vor fi efectuate lucrări de contorizare.

În cadrul programului de îmbunătățire a serviciilor furnizate clienților noștri din municipiul Buzău, pentru data de joi, 11 iulie, echipe ale Companiei de Apă vor efectua mai multe intervenții în municipiul Buzău, după cum urmează:

˂ În zona care cuprinde străzile Spiru Haret și Patriei va fi efectuată o intervenție la rețeaua de distribuție a apei, intervenție care reprezintă o etapă premergătoare unor lucrări de anvergură ce vizează asigurarea unui tronson suplimentar de alimentare cu apă din Sursa Crâng. Această intervenție face parte din măsurile de optimizare a rețelei de distribuție a apei potabile, având ca obiectiv îmbunătățirea calității apei furnizate în perioade de vârf de consum. Realizarea acestei intervenții va necesita sistarea serviciului de alimentare cu apă în intervalul orar 00:00-04:00 pentru abonații stradali și agenții economici din zonă, precum și pentru consumatorii din blocurile racordate la punctele termice 32 – Traian Vuia și 33 – Unirii Sud.

˂ O altă intervenție ce va fi efectuată pentru îmbunătățirea calității apei va avea loc prin montarea unui grup nou de pompare în PT 38- Unirii Nord. Cu această ocazie vor fi interconectate rețelele de distribuție a apei către PT 38 – Unirii Nord cu cele ale PT 37– Unirii Nord și vor fi racordate la o stație de filtrare de mare capacitate. Efectuarea lucrării va necesita sistarea alimentării cu apă în intervalul orar 08.00 – 16.00 pentru consumatorii alimentați de Punctul Termic 38.

˂ Vom mai interveni, de asemenea, și pentru executarea unor lucrări de contorizare la blocul 24/1, din cartierul Dorobanți I. Pentru efectuarea intervenției, serviciul de alimentare cu apă va fi sistat în intervalul orar 09:00-10:00 pentru blocurile 24/1, 24/2, 24/3, 24/4 si 24/5, arondate la Punctul Termic 4 – Dorobanți.

Îi asigurăm pe toți clienții noștri că ne vom lua toate măsurile tehnic posibile pentru ca la reluarea furnizării apa să nu prezinte turbiditate. Dacă, totuși, punctual acest lucru nu va fi complet posibil, îi rugăm pe clienții afectați de această problemă să se adreseze cu o solicitare telefonică către dispeceratul Companiei, la nr. 0238.715.438. O echipă se va deplasa imediat, va constata situația din teren și va comunica departamentului Facturare detaliile necesare privind acordarea unui discount de 30% pentru respectiva perioadă.

Mulțumim pentru înțelegere clienților noștri buzoieni ce vor fi afectați temporar de sistarea serviciului!”, se arată în comunicatul de presă al Companiei.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

/* ]]> */