Știrile zilei

Interviu cu Președintele Consiliului Județean Buzău

 

  1. Cum s-a derulat procesul de informare a autorităților regionale cu privire la acest proiect? Care a fost percepția autorităților și a comunităților locale cu privire la desfășurarea unui astfel de proiect în zona dvs.?

Informarea s-a derulat în condiții foarte bune, încă de la venirea Hunt Oil Company în județul Buzău existând întâlniri periodice între conducerea Consiliului Județean și a companiei. Aceste întâlniri ne-au permis să fim informați în permanență, atât cu privire la activitatea economică, cât și la activitățile de sprijinire a comunităților locale în care s-au desfășurat proiecte.

Buzoienii sunt ospitalieri și au îmbrățișat proiectele derulate de Hunt Oil Company în Județul Buzău. Un aspect important l-a reprezentat și implicarea tuturor autorităților în procesul de informare a cetățenilor, dar și deschiderea reprezentanților Hunt Oil Company.

Înțelegerea importanței și beneficiilor proiectului este esențială. Aceasta a fost o prioritate pentru Hunt Oil Company și pentru partenerii lor de la Prospecțiuni S.A., dar și a noastră, a autorităților locale.

Împreună cu primarii localităților unde se desfășoară aceste lucrări de achiziție date geofizice 3D, am fost și vom rămâne implicați atât în comunicarea permanentă cu cetățenii, dar și în procesul de cunoaștere a demersurilor și proiectelor derulate în zonă.

  1. Cum evaluați colaborarea și comunicarea cu Hunt Oil Company of Romania, în ceea ce privește proiectul de Achiziție de Date Geofizice desfășurat în județul Buzău?

Parteneriatul între Hunt Oil Company of Romania și Consiliul Județean Buzău s-a desfășurat și se desfășoară în condiții excelente. Cunoscând importanța activităților derulate și ținând cont de seriozitatea Hunt Oil Company of Romania, Consiliul Județean Buzău a sprijinit, prin instrumentele legale aflate la îndemâna sa, toate activitățile desfășurate de această companie.

Hunt Oil Company of Romania a devenit un partener de încredere al Consiliului Județean Buzău încă din 2017. Comunicarea foarte bună, stabilirea unor obiective comune și informarea periodică asupra stadiului proiectelor, au creat premisele unui parteneriat sustenabil, bazat pe încredere reciprocă și deschidere.

  1. Care au fost ecourile acestui proiect la nivel de județ? Considerați că derularea acestor lucrări în județul Buzău este în beneficiul comunităților locale?

Noi, ca autorități locale, avem în vedere ca orice proiect desfășurat în județul Buzău să aducă beneficii și comunităților locale. Proiectul de achiziție de date geofizice reprezintă o oportunitate pentru județul Buzău din punct de vedere economic, dar nu numai.

Proiectele educaționale derulate în comunitățile locale, ce contribuie la diminuarea abandonului școlar și la îmbunătățirea condițiilor în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea, dar și proiecte precum deschiderea unui punct de lucru al ISU în comuna Padina, au fost pași ce au determinat creșterea încrederii locuitorilor în proiectele propuse de către Hunt Oil Company of Romania. Toate aceste activități au dus la o încredere sporită în interesele, obiectivele și activitățile acestei companii.

Hunt Oil Company s-a implicat și în proiectele culturale din județul Buzău. De exemplu, o altă colaborare a Consiliului Județean Buzău cu Hunt Oil Company este legată de organizarea festivalului buzoian de promovare a tradițiilor, obiceiurilor, locurilor și oamenilor din județul Buzău – Buzău Fest.

Toate aceste activități constituie un sprijin extrem de important pentru comunitățile în care Hunt Oil Company of Romania își desfășoară activitatea.

  1. Pe lângă impactul vizibil la nivel regional, care considerați că este contribuția acestor lucrări la nivel național?

Proiectele derulate la nivel regional au impact semnificativ și la nivel național. Rezultatele obținute la nivel regional se cumulează și pot sta la baza unei strategii de dezvoltare națională.

Identificarea de noi zăcăminte de petrol și gaze naturale trebuie să reprezinte acțiuni de importanță strategică pentru România. Sunt convins că aceste demersuri vor genera valoare adăugată în economia românească. Tehnicile de lucru sigure și echipamentele de ultimă generație folosite vor asigura protecția mediului și a terenurilor agricole din zonele vizate, concomitent cu dezvoltarea economică a regiunii și, implicit, a țării.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close