Din Buzău

Iohannis, către românii din Diaspora: „Nu veniți anul acesta acasă de Sărbători”

Președintele Klaus Iohannis a făcut, astăzi, un nou apel către românii din Diaspora, cărora le-a cerut să nu vină în țară, peste două săptămâni, de Paște. 

Klaus Iohannis s-a adresat din nou românilor vineri la prânz, într-un discurs în care a făcut din nou apel la românii din diaspora, să nu se întoarcă acasă de Sărbători.

„Urmează săptămâni mult mai grele, care vor fi critice pentru sistemul medical din România. Vor veni momente cu o mare încărcătură emoţională, care ne vor testa solidaritatea şi unitatea. Avem deja de deplâns 116 morți. 116 semeni de-ai noștri și-au pierdut viața răpuși de acest virus. Câte victime va mai face epidemia? Nu ştim. Dar depinde de noi să fie cât mai puţine. Dacă nu respectăm măsurile luate de autorităţi, cazurile se vor înmulţi. Dacă nu respectăm cu strictețe măsurile impuse de autorități, pierderile de vieți omenești vor fi din ce în ce mai multe.

Trebuie să câștigăm această bătălie, o luptă pe viață și pe moarte, și de aceea mpsurile de distanțare socială trebuie să rămână în vigoare până când pericolul acestui virus va trece. Nimeni nu va fi cu adevărat în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță.

Învierea Domnului găsește întreaga omenire într-un moment de criză profundă. Fac un apel către românii din Diaspora, un apel necesar, dar care mă umple de tristețe. Dragii mei, nu veniți anul acesta acasă de Sărbători. Revenirea în țară poate fi extrem de periculoasă atât pentru voi cât și pentru cei la care țineți atât de mult. Vom fi alături de cei dragi de la distanță.”, a transmis președintele României.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Dragii de români ai nesimțitului supremi, intră în țară nestingheriți, pe jos, cu sacoșica în mână. Autoritățile s-a rezumat, timp de trei săptămâni, în a da indicații prețioase diasporenilor scârbiți de propria țară. De vreo două zile au început să-i întrebe de sănătate …și cam atât. Sunt specii rare și nu trebuie bruscate!!!! … vor deveni o pătură de întreținuți. Din păcate, nu au luat în calcul și riscurile răspândirii molimei; in schimb, ne revărsăm disprețul asupra medicilor, cei care ne pot salva din situația asta critică. Nu-i prețuim și nu ne acordăm noi, ca nație, o șansă pentru normalitate. Stăm șă acceptăm bâlbele și inepțiile sfertodocților din guvern, afacerile partidului de guvernământ, mizeriile securiștilor și ale proptelelor politice. Ne conduc niște catastrofe…către ce???? Către falimentul general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button