Politică

Ionel DOBRIȚĂ – primarul de care Berca are nevoie

M-am născut și am crescut în Berca. Îmi amintesc cu mare drag și nostalgie de copilăria petrecută în aceeași comună. De atunci mi s-au întipărit în suflet aceste locuri, pe care le-am părăsit doar pentru studiile universitare, pe care le-am făcut la Iași.
După facultate m-am întors în Berca și tot aici mi-am întemeiat o familie. Copiii mei se joacă pe aceleași străzi pe care mă jucam și eu. Aici este locul în care vreau să crească și sper ca după ce își vor finaliza studiile să se întoarcă tot în Berca, să contribuie și ei la dezvoltarea comunității.
Până atunci, este datoria noastră, a tuturor locuitorilor din Berca să facem din această comună locul în care copiii noștri să aibă o copilărie frumoasă și în care să își dorească să își întemeieze o familie.
De profesie sunt inginer, iar în prezent sunt doctorand în Știința Materialelor la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași.
Timp ce cinci ani am fost profesor la Grupul Școlar Tehnic Sf. Mucenic Sava din Berca și la Grupul Școlar Tehnic din Nehoiu.
În perioada 2012 – 2016 am fost viceprimar al comunei Berca. În această perioadă, am învățat că cel mai important lucru este cuvântul dat. Am învățat administrație pas cu pas și mi-am dat seama că singurele limite sunt cele pe care tu singur ți le impui.
Pentru următorii patru ani, am pregătit un program care ține cont de realitățile din Berca. Avem nevoie de drumuri, apă, canalizare și condiții mai bune în școli.
  1. De ce ai intrat în politică?
Din punctul meu de vedere, Berca este un colț de rai pe pământ. Este locul în care vreau să îmi cresc copiii, este casa mea. Este casa multor oameni minunați, care merită mult mai mult. Este normal, în aceste condiții, să te implici cât mai mult, să faci parte din scimbare.
Berca are nevoie de un suflu nou, pentru că prea mulți ani a stagnat.
Cât timp am fost viceprimar, am reușit să implementez o serie de proiecte, pentru comunitate. Dar nu este suficient.
Simt că trebuie să fac mai multe pentru Berca.dobrita 1
  1. De ce ai ales PSD?
Am ales PSD pentru oamenii care fac parte din această echipă, respectiv tineri entuziaști, bine pregătiți, interesați cu adevărat de schimbarea în bine a comunității și a nivelului de trai din Berca. Dialogul pe care îl avem cu cetățenii este unul real și transparent. Chiar cred că putem contribui la dezvoltarea locală și cred că putem avea un parteneriat viabil cu cetățenii.
În Buzău, în general, și în Berca, în mod particular, chiar putem vorbi de schimbare la nivelul Partidului Social Democrat. Suntem tineri și suntem puși pe treabă!
  1. Ai un model în politică?
România a cunoscut o perioadă foarte bună, din punct de vedere economic în mandatul de premier al lui Victor Ponta.
Nu vorbesc numai de cifre oficiale, ci de rezultatele simțite de locuitorii din Berca: salariul minim a crescut de la 700 de lei în 2012, la 1.050 de lei în 2015 și a ajuns în prezent la 1.250 de lei.
În același timp, TVA la alimente a scăzut, ceea ce se simte în coșul zilnic al cheltuielilor fiecărei familii.
Și angajatorii au primit o gură de aer prin reducerea CAS.
Dacă la aceste măsuri luate la nivel central s-ar fi adăugat și mai multe proiecte, mai multe  rezultate ale administrației locale, ale primăriei, cu siguranță nivelul de trai din Berca ar fi fost altul, iar comuna noastră ar fi fost cu un pas înainte.
  1. Care crezi că sunt atuurile Partidului Social Democrat?
Ceea ce îmi place foarte mult la PSD este organizarea internă. Oameni bine pregătiți, care știu, în orice moment, ce au de făcut.Dobrita
În ultima perioadă, PSD a cunoscut și un amplu proces de reîntinerire și de reîmprospătare. Vorbesc, în special, de situația de la Buzău. În toate comunitățile s-a putut observa această revigorare, fie că vorbim despre comune, orașe sau municipiul Buzău.
Este un semnal pozitiv pentru toți tinerii care doresc să intre în politică și consider că PSD se află pe drumul cel bun.
  1. Ce vrei să faci în localitatea ta, care e proiectul tău?
Obiectivul meu este acela de a îmbunătăți viața concetățenilor mei. Berca este o comună extrordinar de frumoasă, cu potențial turistic, care nu a fost însă exploatat suficient până acum.
Pentru ca turiștii să poată descoperi Berca așa cum trebuie, este nevoie de drumuri. Fără infrastructură de transport este greu să atragi turiștii. Iar acest lucru se traduce în mai puține investiții, mai puține locuri de muncă, nivel de trai mai scăzut.
Totodată, am în vedere extinderea rețelei de alimentare cu apă și a canalizării, precum și reabilitarea stației de epurare din Berca. Un alt proiect extrem de util pentru comunitate este acela al înființării serviciului public de salubrizare prin achiziționarea de autogunoiere și autovidanje.
Copiii noștri merită tot ce este mai bun. Pentru ei, precum și pentru părinții care au nevoie de sprijin, am în vedere înființarea unui centru after school. De asemenea, tot în domeniul educației, voi implementa proiectul de reabilitare a Liceului Tehnologic Sf. Mucenic Sava.
Înființarea unui parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice, precum și modernizarea sistemului de iluminat public se află, de asemenea, pe lista mea de priorități.
Sunt proiecte de care comunitatea are mare nevoie, sunt proiecte care nu mai pot aștepta alți ani pentru a fi implementate. Berca merită să devină o comună cu adevărat europeană!
  1. Care este ultima carte citită?
Cea mai recentă carte citită se numește ”Atitudinea este totul” și este scrisă de Jeff Keller. Potrivit lui Keller, strategie pentru a îmbunătăți viața ta și pe a celor din jur este una simplă și se bazează pe trei puncte: gândește, vorbește și acționează.
Transpusă în activitatea de primar, această strategie se traduce: gândește proiecte de care comunitatea are nevoie, vorbește/consultă-te cu cetățenii și acționează/implementează aceste proiecte.
Schimbarea nu se vede peste noapte, suntem cu toții conștienți de asta, dar dacă muncim, fața comunei poate fi alta.
  1. Ce vei face, în momentul în care vei ajunge primar, pentru a eficientiza modul în care sunt cheltuiți banii publici?
În primul rând, orice primar ar trebuie să aibă o listă prioritară de proiecte, pe care să se regăsească cele cu impact asupra calității vieții din comunitate. Mă refer aici la proiecte din domeniul infrastructurii de transport, apă, canalizare, infrastructura școlară sau sanitară.
Dacă fiecare primar care a deținut un astfel de portofoliu la Berca ar fi implementat proiecte din aceste domenii, atunci, cu siguranță, nivelul de trai din comuna noastră ar fi fost cu totul altul.
Oamenii au nevoie de proiecte adevărate, care să îi ajute să trăiască mai bine. În același timp, cred cu toată tăria în consultări publice, în discuții cu cetățenii și în validarea proiectelor propuse de către aceștia.
Un dialog constat și real cu cetățenii duce la realizarea de investiții de care oamenii au cu adevărat nevoie și care se încadrează între cele enumerate mai sus.
Sigur, este frumos să ai o comună plină de panseluțe, dar asta după ce ai drumuri foarte bune, școli la standarde europene, cabinete medicale, după ce ai făcut tot ce ține de tine ca primar să atragi investitori care să creeze locuri de muncă și venituri la buget.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Un comentariu

  1. In cazul in care Domnul Ionel Dobrita va câștiga alegerile la Berca, aș vrea ca acest interviu/ reportaj să fie agățat undeva pe holurile primăriei sa-si amintească de ceea ce si-a propus înainte de alegeri. Ar fi păcat să fie încă o dezamăgire…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: