Politică

Iulian Nicoare este noul președinte ALDE Buzău!

Consilierul județean Iulian Nicoare este noul șef al organizației ALDE Buzău. Decizia a fost luată astăzi prin votul membrilor filialei județene, cu acceptul conducerii centrale a partidului.

După plecarea lui Adrian Mocanu la PMP, organizația ALDE rămăsese fără președinte. Membrii filialei s-au regrupat însă destul de repede și l-au propus în funcția de președinte pe consilierul județean Iulian Nicoare.

Ales consilier pe listele PSD, Nicoare a părăsit tabăra social-democrată pentru a se dedica proiectului libera-democrat. Și nu a făcut-o oricum, ci cu sprijinul președintelui Călin Popescu Tăriceanu. De altfel, cei doi s-au întâlnit astăzi la sediul central al partidului din București, unde a fost parafată înțelegerea ca Nicoare să preia organizația buzoiană și să obțină rezultate bune la alegerile viitoare.

Iulian Nicoare are 48 de ani, este căsătorit și are doi copii. Pe lângă mandatul de consilier județean, care îi va expira în luna iunie, el se ocupă de administrarea unor firme din domeniul turismului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!