Utile

L-au văzut beat și i-au furat telefonul | Polițiștii le-au dat de urmă

Miercuri, 31 ianuarie 2018, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, au identificat la scurt timp de la comiterea faptei, principalii bănuiţi de comiterea unei tâlhării.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, trei bărbaţi în vârstă de 24, 32 şi 40 de ani, toţi din Buzău, ar fi sustras telefonul mobil unui bărbat în vârstă de 45 de ani, din Zoreşti, prin violenţă şi profitând de faptul că acesta se afla în stare de ebrietate.

  • Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

Pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare şi de asemenea, au extins cercetările faţă de bărbatul în vârstă de 32 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Urmează ca în cursul acestei zile, bănuitul să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în vederea luării măsurilor legale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!