Știrile zilei

La un pas de tragedie, pe drumul județean 203K

Accident cu multe semne de întrebare, pe DJ 203K

Un eveniment rutier care putea avea urmări tragice s-a produs, astăzi, pe drumul județean 203K, în localitatea Mânzălești.

Potrivit datelor poliției, o tânără în vârstă de 25 de ani, din Mânzălești, conducea un autoturism BMW X6, în momentul în care a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul, izbindu-se violent de zidul unei stații de autobuz.

Femeia le-a spus polițiștilor că a fost distrasă de afișajul casetofonului, moment în care un câine i-a apărut în față și s-a speriat. A tras de volan, însă a ajuns în zidul unei stații de autobuz. Din fericire, nimeni nu se afla acolo în acel moment.

De remarcat însă faptul că, judecând după avariile suferite de bolid, tânăra conducea cu viteză destul de mare. Cu toate acestea, ea nu a suferit vătămări.

De asemenea, tânăra a fost testată pentru a se stabili dacă a consumat alcool sau substanțe interzise, însă rezultatul a fost negativ.

Pe de altă parte, printre localnici circulă un zvon conform căruia la volan nu s-ar fi aflat femeia, ci soțul acesteia. El ar fi părăsit locul accidentului în grabă, din motive necunoscute. Deocamdată nu există însă nicio dovadă care să susțină această ipoteză.

Existența unor camere de supraveghere în zona producerii accidentului ar putea risipi orice suspiciune în acest caz.

4 Comments

  1. CRED CA AFOS MIZGA PE ASFALT SI A FURAT O SPATELE CA ASA MERGE BMW UL TRACTIUNE PE SPATE CAM NASPA PENTRU O FATA ACEASTA MASINA

  2. masina aia are tracțiune asistata. fane, ia loc pentru astazi ai 4, altădată sa vorbești doar daca te-a întrebat cineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!