Știrile zilei

La un pas să-și piardă viața / Biciclist izbit de un autoturism, proiectat între alte două mașini

Un buzoian de 34 de ani, din Vadu Pașii, a trecut pe lângă moarte, după ce a fost lovit în plin de o mașină la al cărei volan se afla un șofr băut. Bărbatul aflat pe bicicletă a fost proiectat între două mașini parcate în fața unei case.
Incidentul s-a produs pe 20 noiembrie, în jurul orei 17.30, pe DJ 203K, în Vadu Paşii. Din primele cercetări efectuate de accident (2)poliţiştii rutieri a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Vadu Paşii către Focşănei, un localnic în vârstă de 34 de ani, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare şi a intrat în coliziune cu o bicicletă ce se deplasa în faţa sa. După impact, bicicleta ar fi fost proiectată în două autovehicule ce erau parcate în faţa unui imobil, în afara părţii carosabile.
Biciclistul a suferit vătămări corporale ce au impus transportarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
Poliţiştii rutieri l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest şi, întrucât a rezultat o concentraţie alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului respectiv i-au fost prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!