Știrile zilei

Lansare de carte: „Jurnalul meu cu Sfântul Sava de la Buzău”

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, instituție de cultură ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, organizează, vineri, 17 septembrie, de la ora 12.00, lansarea cărții „Jurnalul meu cu Sfântul Sava de la Buzău”, semnată Sava Bogasiu. Manifestarea face parte din programul Zilelor Chișinăului la Buzău, eveniment organizat în perioada 16-18 septembrie de către Consiliul Județean Buzău și Primăria Municipiului Chișinău.

Sava Bogasiu (pseudonimul literar al pr. Mihail Milea) se află la cea de a 40-a carte publicată, multe dintre acestea fiind dedicate Sf. Sava (Gotul), născut în anul născut în anul 334 (aproximativ), în regiunea Buzăului și martirizat în apele râului Buzău.

Preotul Milea, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți preoți din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cunoscut pentru actele de caritate, apărător al săracilor și al copiilor, este cetățean de onoare al orașului Soroca și cetățean, prin decret prezidențial, al Republicii Moldova. Președinte al Fundației „Sf. Sava de la Buzău”, al Institutul Român Ortodox de Științe Creaționiste și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Mihail Milea este recunoscut pentru acțiunile de promovare a românismului pe ambele maluri ale Prutului. An de an, zeci de copii din Republica Moldova și-au petrecut vacanțele în campusurile îngrijite de preotul Mihail Milea, la Bisoca (Buzău) și Maliuc (Deltă).

În cadrul manifestării organizate de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” vineri, 17 septembrie, va fi prezent și avocatul și publicistul Mihai Sălcuțan, cetățean de onoare al raionului Soroca, membru de Onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și fondator al Bibliotecii „Basarabia” din Soroca, filială a Bibliotecii „Vasile Voiculescu” din Buzău.

Reamintim că proiectele social-culturale realizate între Buzău şi Soroca au început în anul 1993, iniţiatorii fiind avocatul Mihai Sălcuţan şi scriitorul Alexandru Oproescu, fost director al Bibliotecii Judeţene Buzău, materializate prin deschiderea în municipiul moldovean a unei filiale a Bibliotecii Judeţene Buzău.

Tot cu ocazia Zilelor Chișinăului la Buzău, Biblioteca Județeană a organizat, la sediul său din incinta Galleria Mall expoziția, de carte „Scriitori din Republica Moldova în colecțiile Bibliotecii <V. Voiculescu>”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button