EducaţieȘtirile zilei

Liceul din Buzău la care mai învață doar 300 de elevi | „Au înființat o clasă cu nouă copii”

Vreme de aproape jumătate de veac, a calificat forță de muncă pentru domeniul maselor plastice și a pregătit viitori profesioniști în domeniul chimiei. Buzăul l-a numit „Liceul 5” sau -simplu – „Chimie” și zeci de generații și-au tocit coatele pe băncile lui.

Astăzi, Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” se află într-o situație critică, după ce a rămas cu doar 13 clase, iar numărul de elevi abia depășește 300. Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Buzău iau în calcul comasarea cu un alt liceu tehnologic, cel de „Meserii și Servicii”, situat pe strada Bazalt.

Fenomenul general al scăderii populației școlare a dus la reducerea drastică a numărului de clase din școlile românești. Cel mai mult au avut de pierdut instituțiile de învățământ din mediul rural, dar și liceele tehnologice care, în contextul dezindustrializării, nu au mai avut pentru cine pregăti forță de muncă.

Situația de la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” este din ce în mai delicată, în contextul în care au rămas cu puțin peste 300 de elevi. În acest moment, liceul mai are doar 13 elevi la profilul „Chimie”, iar aceștia sunt în clasa a douăsprezecea. (…) Doamna director a solicitat în fiecare an clasă de chimie, însă, pentru că nu și-au promovat intens oferta educațională, n -au reușit să formeze clasă. (…) Imaginați-vă că, la un moment dat, doamna director a format o clasă cu doar 9 elevi. Am considerat acest lucru inadmisibil, iar în Consiliul de Administrație al IȘJ, eu m-am opus.”, a declarat inspectorul școlar general adjunct, Nela Wamsiedel.

Cel mai probabil, în viitor, Liceul „Costin Nenițescu” va fi asimilat de o școală considerată reprezentativă pentru calificarea în domeniul meseriilor și al serviciilor. Este vorba chiar despre Liceul Tehnologic „Meserii și Servicii” de pe strada Bazalt, în a cărui clădire învață astăzi elevii de a Liceul 5.

În anii  ’70, când industria chimică a căpătat o importanță strategică pentru România, pe lângă multe orașe s-au creat platforme industriale care dezvoltau industria petro-chimică. Dezvoltarea acesteia avea însă nevoie de forță de muncă bine calificată.

Aceasta s-a realizat și la Buzău, prin înființarea în anul 1972 prin ordinul 1615 din 12 iulie a „Centrului Școlar pentru Chimie Buzău” , ce avea să pregătească prin cele două clase de liceu și două de profesională, forță de muncă pentru  „Uzina de Mase Plastice Buzău”, sub patronajul căreia funcționa, dar și viitori absolvenți de facultate.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Liceele tehnologice au ajuns o simplă rampă de lansare spre colegiile teoretice. Nu reușești să ajungi la un colegiu național din prima, nu e nici o problemă, te transferi după clasa a 9 a. Așa se ajunge că la liceele tehnologice să fie doar 15 copii în clasă iar la colegiile naționale câte 35. Dacă s-ar respecta legea nu ar mai fi situații de genul acesta.

Dă-i un răspuns lui Un profesor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!