În perioada 22-24 septembrie 2023, în spațiul expozițional de la Drăgaica se va desfășura târgul „Toamna Buzoiană”. Timp de trei zile, vizitatorii se vor putea bucura de concerte de muzică populară și își vor putea umple plasale cu legume, fructe, produse tradiționale din carne și pește, dulciuri, produse de panificație și patiserie.
Potrivit anunțului organizatorilor, spațiul de la „Drăgaica” va fi împărțit în mai multe zone: cea pentru terase, cea pentru căsuțe din lemn, unde vor fi comercializate obiectele manufacturate, cea destinată vânzării produselor alimentare și nealimentare și cea pentru spectacole.
În ceea ce privește produsele nealimentare, la târg se pot comercializa, de către micii meșteșugari, produse de artizanat lucrate manual sau articole din piele și blană.
Iată programul fiecărei zile:
Vineri, 22 septembrie:
- Bianca Consantin
- Mario Stoica
- Ionela Bănică
- Angela Manole
- Grigore Gherman
- Nicolae Datcu
Sâmbătă, 23 septembrie:
- Briana Pătrașcu
- Andrei Dinu
- Andreea Baboi
- Ion Băicuș
- Claudia Colniceanu
- Nemuritorii
Duminică, 24 septembrie:
- Ilinca Florea
- Maria Băducu
- Flavia Cochirleanu
- Robert Vlad
- Diana Ioniță
- Cristina Nicolae
- Ilie Caraș
Potrivit anunțului, târgul se va deschide oficial pe 22 septembrie, la ora 17.00, iar pe lista organizatorilor figurează: S.C. „Piețe, Târguri și Oboare” SA, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și Direcția pentru Agricultură Județeană.
În anii trecuți, Toamna Buzoiană ținea și opt zile, însă analizele au arătat că o perioadă mai mare nu înseamnă și vânzări mai bune sau interes crescut. De aceea, pentru reducerea costurilor cu organizarea și pentru a le da posibilitatea comercianților să își vândă marfa mult mai eficient, Primăria a decis ca târgul să țină doar trei zile.