LISTA blocurilor din Buzău care vor fi reabilitate cu bani din PNRR

Ieri, Primăria municipiului Buzău a semnat un contract de finanțare pentru renovarea integrată a 30 de blocuri, ceea ce înseamnă atât consolidare la risc seismic, cât și eficiență energetică.
Anunțul privind semnarea contractului a fost făcut de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma:
Dragi buzoieni,Ieri 7 noiembrie 2022, într-un cadru oficial, la sediul Guvernului, în prezența Domnului Prim-ministru Nicolae Ciucă, a Doamnei Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România și a Doamnei Celine Gauer, Director General al SG Recover din cadrul Comisiei Europene, am semnat cu Domnul Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, un contract de 78,7 milioane de euro fără TVA, pentru renovarea integrată a 30 de blocuri, ceea ce înseamnă atât consolidare la risc seismic, dar și eficiență energetică.Sunt primele contracte la nivel național, ce se semnează în cadrul programului ,,Valul Renovării”, din PNRR.Au semnat contracte 12 entități administrative din România, Buzăul obținând o bucată mare, adică cca. 80 de milioane de euro, din totalul de 300 de milioane de euro. Țin să menționez că mai avem obținuți încă 10 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a încă 10 blocuri din orașul nostru, contract ce va fi semnat în viitorul apropiat.În total, municipiul Buzău a reușit să câștige până acum, de la începutul acestui an, pe PNRR cca. 140 de milioane de euro pe diferite proiecte europene, ce vor duce cu siguranță la schimbarea Buzăului în bine!Asta face ca Buzăul să fie pe locul 2 la nivel național, la atragerea de fonduri europene, după București, ceea ce reprezintă încă un argument că orașul nostru este pe drumul cel bun!HAI BUZĂU!Cele 12 proiecte finanțate prin PNRR care au o valoare de peste 1,4 miliarde lei (TVA inclus) se adaugă altor 81 de contracte de investiții semnate deja prin componenta Valul renovării, a spus luni purtătorul de cuvânt al Guvernului, astfel că în total, finanțările contractate vor ajunge împreună cu cele de astăzi la aproape 2,5 miliarde de lei.”, a scris primarul Toma pe pagina sa de Facebook.
Iată, mai jos, lista celor 30 de blocuri care vor intra în reabilitare:
- Bloc 24A, Bulevardul Unirii, cartier Constitutiei nr.171, Municipiul Buzau
- Bloc 25, Bulevardul Uniri, cartier Constitutiei nr.175, Municipiul Buzau
- Bloc 268, Bulevardul Unirii, cartier Constitutiei nr.179, Municipiul Buzau
- Bloc B11, cart. Unirii, B-dul. 1 Decembrie 1918 nr.114, Municipiul Buzau
- Bloc 3C Hasdeu, cartier Independentei, str. Ion Baiesu nr.2
- Bloc 1A, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr 88, Municipiul Buzau
- Bloc 1B, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr.90, Municipiul Buzau
- Bloc 1C, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr.92, Municipiul Buzau
- Bloc 1D, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr.94, Municipiul Buzau
- Bloc 16, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart Independentei nr.119, Municipiul Buzau
- Bloc 1I, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr. 117, Municipiul Buzau
- Bloc 2A, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr.76, Municipiul Buzau
- Bloc 2B, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr.74, Municipiul Buzau
- Bloc 2C, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentei nr.86, Municipiul Buzau
- Bloc 3A, Bulevardul 1 Decembrie 1918, cart. Independentel nr.56, Municipiul Buzau
- Bloc 8G, cart. Independentei, Bulevardul Unirii, nr.116, Municipiul Bu
- Bloc 8F, cart. Independentei, Bulevardul Unirii, nr.114, Municipiul Buzau
- Bloc 13A, Bulevardul Unirii, cart. Zona Centrala, nr.122, Municipiul Buzau
- Bloc 13C, Bulevardul Unirii, cart. Zona Centrala, nr.128, Municipiul Buzau
- Bloc 13D, Bulevardul Unirii, cart. Zona Centrala, nr.130, Municipiul Buzau
- Bloc 13F, Bulevardul Unirii, cart. Zona Centrala, nr.134, Municipiul Buzau
- Bloc 14J, Bulevardul Unirii, cart, Zona Centrala, nr 142, Municipiul Buzau
- Bloc 14K, Bulevardul Unirii, cart. Zona Centrala, nr.144, Municipiul Buzau
- Bloc 15A, Bulevardul Unirii, cart. Zona Centrala, nr.146, Municipiul Buzau
- Bloc 16B, cart. Democratiei, Bulevardul Uniri, nr.131, Municipiul Buzau
- Bloc 29, Aleea Feroviarilor, cart. Al. Marghiloman, nr.4, Municipiul Buzau
- Bloc 41, Aleea Centrala, cartier Crang, nr.3, Municipiul Buzau
- Bloc 17, Aleea Jupiter, cart. Al. Marghilaman, nr.8, Municipiul Buzau
- Bloc 19E, cart. Constitutiei, Bulevardul Unirii, nr 151, Municipiul Buzau
- Bloc 39 AB, cart, Crang, Aleea Centrala, nr. 10, Municipiul Buzau
În plus, săptămâna viitoare va fi semnat un nou contract în valoare de 10 milioane de euro, pentru reabilitarea a încă zece blocuri din Buzău:
- Bloc C1-cartier Episcopiei, Municipiul Buzau
- Bloc E3-cartier Episcopiei, Municipiul Buzau
- Bloc 14I-Bulevardul Unirii, Municipiul Buzau
- Bloc 12 D-Bulevardul Unirii, Municipiul Buzau
- Bloc 12F-Bulevardul Unirii, Municipiul Buzau
- Bloc Integral 2 Aleea Industriilor nr. 1, Municipiul Buzau
- Bloc P13 – Bulevardul Unirii, Municipiul Buzau
- Bloc 105-Str. Spiru Haret, Municipiul Buzau
- Bloc G1-Cart. Episcopiei, str, Pietroasele nr.23, Municipiul Buzau
- Bloc G2-Cart. Episcopiei, str. Pietroasele nr.19, Municipiul Buzau
Cred că se impun câteva corecturi:
7. Bloc 18 -> Bloc 1B
9. Bloc 10 -> Bloc 1D
10. Bloc 16 -> Bloc 1G
11. Bloc 11 -> Bloc 1I
16. Bloc 86 -> Bloc 8G
…
și mai sunt.
Probabil lista a fost scanată și s-a utilizat un soft OCR.
In lista 2 de blocuri figureaza si 12 D Unirii. Care din cele 2 blocuri cu acest numar? Cel din zona centrala sau cel de pe Unirii Sud?
Cosmin, uite idee de articol: ia la pas Buzaul si fotografiaza toata lista aia..
apoi fa socotelile: banii din proiect / nr de blocuri => mie iese pe la 78,7m euro / 30 de blocuri (fara tva)
eu stiu blocurile din Unirii.. au configuratia de 7+1 etaje (32 de apartamente)
media ar fi >78k euro / apartament. sunt sume la care se puteau construi blocurile de la zero!
interesant e ca cele din Unirii plus cele din 1 Decembrie sunt printre ultimele blocuri comuniste din Buzau
(finalizate in 88-91, relativ noi)
in plus, compara lista celor din proiectul de reabilitare cu lista celor cu risc seismic:
https://primariabuzau.ro/institutia-arhitectului-sef/lista-cladirilor-de-locuit-clasa-i-iii-risc-seismic/
(alta lista sau alte determinari seismice nu au fost facute)
ce vreau sa spun e ca nu miroase bine din start:
– suma e mult prea mare vs lista respectiva.. oricat de mult ai spune ca au crescut preturile, e absurd sa bugetezi 2.62 mil euro / 32 de apartamente
– primaria nu are nici un fundament cand liciteaza reabilitari structurale pentru blocuri neexpertizate.. cum naiba stabilesti ce lucrari trebuie sa faci daca nu ai expertiza?
– evident ca e nevoie de reabilitare dar erau blocuri mai vechi decat alea.. cu probleme mult mai mari