Știrile zilei

Lucian Romașcanu, două zile pline la Chișinău | Anunț despre Teatrul „V. Maximilian” Buzău

Săptămâna trecută, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a petrecut două zile la Chișinău, în cadrul unei vizite de lucru ce a avut ca temă necesitatea unor proiecte de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial.

Liderul PSD Buzău a participat la mai multe evenimente, printre care o reuniune și un spectacol pus în scenă de un prieten al Buzăului: Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu din Chișinău”.

În cadrul unei postări pe Facebook, ministrul Lucian Romașcanu a amintit și despre Teatrul „V. Maximilian” Buzău, proiect care va începe în această toamnă, din inițiativa primarului Constantin Toma, prezent și el la Chișinău:

14 și 15.09.2022, două zile pline la Chișinău, una din capitalele țării numite Limba Română! 🇷🇴
Prima zi a fost dedicată proiectelor de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial și, în special, includerii în decembrie, a cămășii cu altiță în patrimoniul universal UNESCO.
O ședință comună dimineață urmată de un minunat spectacol dedicat iei cu participarea a numeroși invitați de pe ambele maluri ale Prutului.
Ziua a început cu un interviu la TVR Moldova împreună cu Petru Hadârcă dedicat, în special Reuniunii Teatrelor Naționale Românești ce avea să debuteze a doua zi.
A doua zi a fost integral dedicată Reuniunii menționate, cu o conferință de presă la prânz și cu festivitatea de deschidere de seara. Au fost cuvinte de mare emoție adresate de Natalia Gavrilița PM, prim-ministrul Republicii Moldova, Sergiu Nistor, consilierul președintelui României, Sergiu Prodan, ministrul culturii din Moldova, Liviu Jicman, președintele ICR, Dragoș Buhagiar, președintele UNITER. Am adresat și eu un cuvânt de suflet pentru cea de a șaptea ediție a Reuniunii.
A urmat premiera piesei Capcana după Mihail Bulgakov, o montare emoționantă a lui Petru Hadârcă.
M-am bucurat de prezența primarului Constantin Toma al Buzăului, cel care va porni în această toamnă Teatrul Municipal V. Maximilian împreună cu Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău.
Mult succes Culturii Române, unică, indiferent de granițele de moment! PS La festivitatea de deschidere a avut loc și vernisajul expoziției de fotografie a lui Florin Ghioca – Theatre Photographer dedicată lui Ion Caramitru. Am avut bucuria să regăsesc în expoziție o fotografie a mea cu marele dispărut de la spectacolul de lansare a Anului Centenar din 01.12.2017. 🤗”, a scris ministrul Lucian Romașcanu pe Facebook.🇷🇴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!