Știrile zilei

Lucrări în toi la Biblioteca Mărăcineni | Finanțarea, peste 5.7 milioane de lei

Au început lucrările de modernizare a Bibliotecii Comunale Mărăcineni, proiect prin care obiectivul va fi transformat într-un hub de dezvoltare a competențelor digitale, cu adresabilitate pentru 51 de comune. Investiția se ridică la 5.7 milioane de lei, bani europeni.

Potrivit reprezentanților Primăriei comunei Mărăcineni, proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu sprijinul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, și are ca obiectiv modernizarea infrastructurii bibliotecii, dotarea acesteia cu echipamente digitale și crearea unui spațiu educațional adaptat cerințelor actuale.

Durata contractului de finanțare este de 11 luni, cu posibilitatea de prelungire conform prevederilor legale în vigoare, fără a depăși termenul-limită de 30 iunie 2026, data finală de implementare a investițiilor asumate prin PNRR (Ținta 186).

„Se lucrează pe șantierele deschise la 👩‍🎓Școala Căpățânești, dar și pe cel de la 📗Biblioteca noastră comunală. Pentru fiecare avem, desigur proiecte îndrăznețe, astfel încât să ne bucure și sufletul, dar și ochii, la final de lucrări! Instantaneele sunt de astăzi.” anunță reprezentanții Primăriei Mărăcineni, într-o postare pe Facebook.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a bibliotecii este de 5.777.001,88 lei, structurată astfel: 3.785.514,00 lei – valoarea cheltuielilor eligibile, finanțate prin PNRR, 719.247,66 lei – TVA aferentă cheltuielilor eligibile și 1.272.240,22 lei – cheltuieli neeligibile.

Finanțarea nerambursabilă PNRR este asigurată integral, fără contribuție financiară din partea bugetului local, valoarea cofinanțării fiind de zero lei.

GALERIE FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button