Știrile zilei

Lucrări oprite pe Unirii, Transilvaniei și Aleea Industriilor

Lucrările pe cele trei mari artere prinse în proiectul european de regenerare urbană au fost întrerupte și vor fi reluate în primăvară, atunci când temperaturile vor permite așternerea de covoare asfaltice.

Lucrările pe Unirii, Transilvaniei și Aleea Industriilor – cele trei artere aflate în reabilitare și modernizare – au fost sistate. Până atunci, edilii caută soluții pentru asigurarea unui trafic auto fluent, discuția cea mai aprinsă fiind în jurul bulevardului Unirii.

Aici, primăria a dat asigurări că va ține cont de propunerile buzoienilor de amenajare a câte două benzi pe sens, pentru evitarea blocajelor. Parcările laterale vor avea însă de suferit.

Dacă pe cele trei artere lucrările au fost suspendate, pe alte astăzi din Buzău va fi continuată pregătirea carosabilului pentru asfaltare. Echipele Urbis lucrează în continuare în mai multe zone, angajații companiei întorcându-se la muncă încă de pe 3 ianuarie.

Echipele Urbis lucrează la modernizarea parcărilor și aleilor din zona Spiru Haret- Unirii și pregătesc carosabilul pentru asfaltare pe Aleea Pictor Adina Paula Moscu.

În viitor, Urbis va trece la reabilitarea trotuarelor din Broșteni, Dorobanți și Transilvaniei (porțiunea situată între fabrica de bere și Metal Somet), precum și a unor străzi din cartierul 23 August.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!