PoliticăȘtirile zilei

Lui Ponta îi place la Buzău

Fostul premier Victor Ponta a fost primit cu pâine și sare de peste 400 de râmniceni, membri ai PRO România. 

Felix Rache l-a adus la el acasă pe președintele PRO România, Victor Ponta. Fostul premier a fost întâmpinat cu pâine și sare de către gazde, iar atmosfera fiind una destinsă, lipsită de rigurozitățile unei întâlniri formale de partid.

Aflat într-un turneu prin țară, pe la cele mai importante organizații, Victor Ponta a poposit la Râmnic în jurul orei 14.00, însoțit de o parte din conducerea partidului, vicepreședinții Daniel Constantin și Nicu Bănicioiu, secretarul general Ion Mocioalcă, secretarul excutiv  Costi Iacov, dar și de Adrian Țuțuianu, toți fiind surprinși de numărul mare de participanți la manifestare.

S-au ținut discursuri, în primul rând coordonatorul județean  Felix Rache, inițiatorul acestei întâlniri alături de râmnicenii Costel Dimitriu(coordonatorul local), Ciprian Barbu,  dar și buzoienii Viorel Ștefu, Viorel Dobre și  Doru Muzgoci , alți patru membri foarte importanți ai grupării de la Buzău punând accent de testul pe care va trebui să-l dea partidul cu ocazia celor două rânduri de alegeri de anul acesta, europarlamentare și prezidențiale. După care a urmat cuvântul invitaților, atât președintele Victor Ponta, cât și secretarul general Ion Mocioalcă punând accent pe rolul pe care va trebui să-l aibă organizația de la Buzău în cadrul acestor alegeri.

 Mai mult, cei doi și-au exprimat convingerea că, la cum se prezintă lucrurile, buzoienii de la PRO România vor obține un scor de două cifre la aceste alegeri, iar organizația va deveni una dintre cele mai puternice din țară, vizita fiind și o recunoaștere în acest sens. Ultimul care a luat cuvântul și a avut doar aprecieri față de acțiunea la care au participat peste 400 de membri, majoritatea din Rm. Sărat și localitățile limitrofe, dar și din alte fiefuri ale județului, a fost Adrian Țuțuianu. Acesta,  la fel ca și antevorbitorii săi, a avut doar cuvinte de laudă pentru organizatori și s-a arătat dispus să ajute ori de câte ori va fi nevoie, grație experienței sale atât din perioada cât a ocupat un fotoliu de ministru, dar și ca fost președinte al uneia dintre cele mai importante organizații din țară a partidului de la guvernare, dezvăluind râmnicenilor că intră în familia PRO România.”, se arată în comunicatul de presă transmis de echipa lui Ponta.

De la Râmnicu Sărat, fostul premier și-a continuat periplul către Bacău, unde a fost așteptat de membri PRO România de aici, urmând ca vizitele în Moldova să continue la Iași și Piatra Neamț.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!