Din Buzău

Măcel în pădure, în numele Crăciunului!

În fiecare an, în apropierea sărbătorilor de iarnă, mii de brazi sunt tăiați din pădurile de pe raza județului Buzău, și apoi vânduți, spre a fi împodobiți.

Deși polițiștii buzoieni desfășoară acțiuni pentru depistarea celor care taie ilegal arborii, numai o mică parte din prada silvică este descoperită și confiscată. Brazii scăpați de filtrul polițiștilor,  tăiați fără milă și aprobarea Ocolului, ajung ulterior în piețe, timp în care hectare întregi de Brazi-confiscati2pădure  se năruie.

Anul acesta, mai bine de 500 de arbori au fost puși la pământ de tăietorii ilegali care, în graba lor către câștigul imediat, nu s-au gândit că ciuntesc o pădure care se va reface abia în câteva zeci de ani.

În timpul controalelor, oamenii legii au mai descoperit 200 de kilograme de cetină de brad și alte câteva sute de kilograme de material lemnos, valoarea prejudiciului depășind suma de 3 miliarde de lei vechi.

Hoții scapă de obicei cu amenzi ce nu depășesc 2000 de lei, în vreme ce pădurile sunt ciopârțite.

Potrivit unui studiu Greanpeace, în perioada 2009-2011, în România dispăreau 3 ha de pădure pe oră.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!