Politică

Magistrații au decis. "Gigioacă" va sta un an la pușcărie

Deputatul buzoian Gheorghe Coman, acuzat de trafic de influență,  a fost condamnat ieri de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la un an de închisoare cu executare, într-un dosar în care este 646x404acuzat că și-a folosit influența politică pentru obținerea de foloase materiale.

Deși deputatul își recunoscuse vinovăția chiar de la primul termen al procesului, judecătorii l-au condamnat la un an de închisoare cu executare și au decis ca el să rămână în arest preventiv.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, judecătorii  au mai dispus în cazul lui Gheorghe Coman confiscarea sumei de 3.140 lei și plata a 6.050 lei cheltuieli judiciare către stat.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

„Am greșit. Recunosc. Asta e situația. Vreau să fiu liber, pentru că am acasă copii mici”, le-a spus joi Gheorghe Coman judecătorilor.

  • Procurorul ceruse o pedeapsă mai dură pentru Coman.

Procurorul de ședință le-a solicitat magistraților condamnarea deputatului la trei ani de închisoare cu executare și confiscarea a 3.000 de lei și a unei sticle de whisky, primită ca mită de Gheorghe Coman.

Avocatul deputatului a cerut instanței să țină cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vina și să-l condamne la închisoare cu suspendare.
Gheorghe Coman de află în arest preventiv din data de 7 ianuarie, când magistrații au dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button