Din Buzău

Mai sunt doar 1000 de locuri

Problema locurilor de veci din cimitirele buzoiene și-ar putea găsi rezolvare. Primăria și Garnizoana Buzău par să fi căzut de acord asupra înființării unui nou cimitir pe un teren din Micro 14, aflat în proprietatea Ministerului Apărării. O parte din teren va fi rezervată Garnizoanei pentru înfiinţarea unui cimitir militar, restul mormintelor urmând a fi administrate de municipalitate.

Pare neverosimil, însă, în circa un an de zile, buzoienii nu vor mai avea unde să își îngroape morții. Cel puțin așa arată raportul privind starea municipiului Buzău pe anul anul trecut, care arată că în cele zece cimitire parohiale și publice mai sunt doar circa o mie de locuri libere.

În acest sens, consilierii au aprobat în şedinţa de săptămâna aceasta a Consiliului Local Municipal un proiect de hotărâre pentru aprobarea solicitării trecerii din administrarea Ministerului Apărării în domeniul public al municipiului Buzău a unui teren situat în cartierul Micro 14. Este vorba‚ despre terenul pe care în trecut, autorităţile intenţionau să construiască locuinţe ANL. Destinaţia a fost însă schimbată, iar Primăria vrea să construiască un cimitir municipal.

Pentru realizarea obiectivului mai este un singur pas, până la începerea lucrărilor de amenajare este nevoie să se adopte o hotărâre de guvern.

Pe acelaşi teren va funcţiona şi un cimitir militar, aceasta fiind una dintre condiţiile impuse de Ministerul Apărării. Potrivit solicitării armatei, un procent de 30 la sută din locurile de înhumare, ce vor fi realizate în cimitirul municipal, va fi repartizat cadrelor militare în rezervă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button