Manda: „Nu vom mai promova proști în funcții de conducere!” / Ciolacu: „N-a sunat rău”
Noua conducere a Partidului Social Democrat vrea să reconstruiască partidul pe baze sănătoase. A declarat-o ieri, coram populo, Claudiu Manda, unul dintre liderii importanți ai PSD, afirmația sa fiind asumată de întregul comitet de conducere al partidului.
„Nu vom mai promova proști în funcții de conducere!”, a decretat Manda, europarlamentar și lider al PSD Dolj, afirmația sa fiind primită cu zâmbete și, totodată, cu asumare din partea activului de partid.
Deși inițial nu a achiesat la afirmația făcută de mai tânărul său coleg, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a lăsat atras în cele din urmă în jocul jurnaliștilor și a cedat: „N-a sunat deloc rău!..”, a spus Ciolacu.
Astăzi, președintele Camerei Deputaților și liderul interimar al PSD a pus început bun în proiectul de rebranduire a partidului. Membrii comitetului de coordonare și organizare a Congresului PSD și-au asumat misiunea de a orienta formațiunea politică spre valorile europene și au afirmat că nu vor tolera niciun derapaj în partid.
„PSD nu mai este condus de un tătuc”, a spus Ciolacu, lăsând să se înțeleagă că baza partidului nu va mai sta într-un singur om, așa cum s-a întâmplat până acum.
Dar pana acum cine v-a obligat ?
Pentru europarlamentare nu e valabil ?