Marcel Ciolacu este noul președinte al Consiliului Județean Buzău
S-a încheiat numărătoarea în toate cele 424 de secții de pe raza județului

Marcel Ciolacu este noul președinte al Consiliului Județean Buzău, după ce a câștigat alegerile locale parțiale desfășurate astăzi, 7 decembrie 2025. Ciolacu a obținut 51,97 % din voturi, la o distanță de aproape 25 de procente de locul al doilea.
Potrivit datelor oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, după centralizarea voturilor din toate cele 424 de secții, primele trei locuri au fost ocupate de următorii candidați:
-
Marcel Ciolacu (PSD) – 44.767 voturi – 51,97 %
-
Ștefăniță-Alin Avrămescu (AUR) – 23.288 voturi – 27,03 %
-
Mihai-Răzvan Moraru (Alianța PNL–USR) – 9.527 voturi – 11,06 %
Iată rezultatele finale, conform AEP:

Mulțumesc tuturor buzoienilor, atât celor care m-au votat, cât și celor care nu m-au votat. În al doilea rând, aș vrea să-i mulțumesc domnului primar Constantin Toma și domnului președinte PSD Buzău, Romeo Lungu, pentru toată implicarea, lui Adrian Petre, întregii echipe, colegilor din secțiile de vot. Va veni o perioadă plină de provocări. Voi ține foarte mult la parteneriatul cu Primăria Buzău pentru proiectele majore pe care le-am stabilit, mă voi implica direct alături de primarul din Rm. Sărat, domnul Sorin Cîrjan, și voi continua să fac parteneriate cu alte primării pentru o viziune de dezvoltare echitabilă în interiorul județului Buzău.” a transmis Marcel Ciolacu, la finalul zilei.
La Buzău, prezența la alegerile locale parțiale a fost de numai 24,18%.
…cu doar 44 mii voturi ciolak ajunge mafiot-șef peste județ este o performanță , totuși!…
…păi, dacă 75% din populție, lasă psd și haur ”câștigători”, să ne fie de bine.
Adică doar un procent de 12,3% din totalul alegătorilor județului a votat PSD-ul!!! Concluzia este că ”legitimitatea” câștigătorului a fost dată doar de membrii partidului împreună cu familiile și apropiații acestora ????
S-au votat între ei , e suficient… :)))
Mi-ar fi rușine să ies pe stradă.
Dar la ăștia rușinea a fost dincolo de gard ,când s-a împărțit.