PoliticăȘtirile zilei

Deputatul Marcel Ciolacu: „Nu am venit să votez împotriva unei minorități!” (video)

Președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, a votat, duminică dimineață, Școala Gimnazială „Episcop Dionisie Romano”. Liderul social-democrat a declarat că nu a venit să voteze împotriva unei minorități:

Am fost să votez la referendum. Este o obligație cetățenească a mea; am dat curs și invitației Bisericii de a participa la acest referendum, dar și din respect pentru cele trei milioane de semnături strânse, care au declanșat acest demers. Nu am venit să votez împotriva unei minorități, am venit să votez pentru redefinirea familiei, ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie. În schimb, după cum bine știți, România este una dintre cele mai tolerante țări din lume, și nu cred că noi avem dreptul să interzicem cuiva libera exprimare sau dreptul a două persoane de același sex de a trăi împreună, dar în statul român este bine ca, în fața Stării Civile, căsătoria să fie între un soț și o soție.”, a declarat deputatul Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că, după referendum, Parlamentul trebuie să înceapă demersurile pentru legiferarea parteneriatului civil:

Nimeni nu are voie într-un stat european să interzică altor persoane dreptul la liberă exprimare, nimeni nu are voie să interzică altor persoane să-și aleagă religia, nimeni nu are voie să interzică persoanelor de același sex să trăiască împreună.

Referendumul pentru definirea căsătoriei în Constituție nu trebuie să fie un nou prilej de divizare a societății sau chiar de radicalizare a ei. România este unul dintre cele mai tolerante state din lume. Acest demers trebuie urmat de o dezbatere serioasă în Parlament privind parteneriatul civil între persoane de sex diferit sau persoane de același sex. Doar astfel România va demonstra că este o societate tolerantă și mai ales credibilă!”, a scris liderul social-democrat pe Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button