Știrile zilei

Probleme mari pentru tânărul care a ieșit din izolare și a rupt țeava de gaze

Astăzi, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Vadu Pașii, nu a respectat condițiile de izolare, a ieșit cu mașina și a produs un eveniment rutier pe bulevardul Nicolae Titulescu din Buzău. Totul s-a soldat cu distrugerea unei țevi de gaze și crearea unui pericol extrem pentru locuitorii din zonă.

Ulterior, oamenii legii au aflat că R.B.C. se întorsese aseară de la Paris, iar astăzi intrase în izolare la domiciliu. În afară de faptul că tânărul nu a respectat condițiile de izolare, tânărul este judecat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Potrivit portalului instanțelor din România, tânărul a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni deosebit de grave, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul ar fi avut loc cu mai bine de un an în urmă, atunci când, la un control de rutină, polițiștii au descoperit că tânărul conducea băut.

Mai mult decât atât, pe 24 aprilie 2019, același tânăr era implicat într-un accident soldat cu trei răniți. Deși martorii spun că el se afla la volan, polițiștii au învinuit-o pe iubita sa.

Astăzi, în jurul prânzului, Rareș a comis-o din nou. Tânărul întors din Franța de nici 24 de ore a plecat cu mașina să rezolve o problemă personală. Bărbatul conducea un Opel pe Democrației, dinspre cimitir înspre policlinica 23 August. Ajuns în intersecția cu Bulevardul Nicolae Titulescu, tânărul aflat la volan nu a acordat prioritate unui autoturism Hyundai condus în regim prioritar dinspre Casa Albă înspre strada Transilvaniei.

Impactul a fost inevitabil. Opelul a fost proiectat chiar în cutia de gaze a policlinicii 23, moment în care o țeavă s-a rupt.

Bubuitura puternică și scurgerea de gaze i-au alertat pe vecini, care au sunat imediat la 112. La fața locului au ajuns poliția, ambulanța, o autospecială de stingere de la ISU Buzău și o echipă de la Distrigaz.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Traficul a fost restricționat în zona producerii accidentului, din cauza scurgerii masive de gaze.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

3 comentarii

  1. Are proces penal pe rol pentru ca a condus băut si poate sa conduca auto? Sigur nu are dovada legală de circulație daca are dosar in instanta pentru consum de alcool. Avand aceste antecedente cred ca trebuie mers pe firul evenimentelor si vazut cine a inchis ochii, sau nu a deschis codul de procedura penala.

  2. Dacă tânărul era judecat pt conducere sub influența alcoolului cum se face că i-a luat permisul pt doua luni? Haideți să facem un efort de gândire și să nu mai digeram toate stirile astea de doi bani cu titluri bombastice .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button