
Începând de astăzi, Eugen Neagoe nu mai este antrenorul FC Buzău, potrivit unui anunț oficial postat pe pagina de Facebook a echipei. Anunțul vine la numai o zi după ce trupa lui Neagoe a suferit o înfrângere usturătoare, 6 la 0, pe terenul celor de la CFR Cluj.
Potrivit anunțului clubului buzoian, cele două părți au ajuns la o înțelegere privind rezilierea contractului tehnicianului.
Gloria Buzău a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale cu antrenorul Eugen Neagoe.
Îi mulţumim pentru activitatea depusă pe banca tehnică a echipei noastre şi îi urăm succes în continuare, în cariera sa de antrenor!
De pregătirea echipei se va ocupa antrenorul secund, Gheorghe Bărbulescu, urmând ca în perioada următoare să revenim cu alte precizări”.
Eugen Neagoe a semnat cu Gloria Buzău în septembrie 2024, iar decizia de a renunța a venit după rezultatele extrem de slabe înregistrate de echipă în Liga I. Gloria ocupă ultimul loc în clasament, iar înfrângerile se țin lanț.
Mai mult, echipa buzoiană riscă să fie penalizată de Federația Română de Fotbal și chiar să piardă finanțarea din partea Consiliului Județean și Primăriei Buzău în viitorul sezon competițional. Potrivit președintelui Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, sponsorii care s-au angajat să ajute echipa din Buzău cu bani nu și-au onorat promisiunile, deși o parte din cheltuielile clubului ar fi trebuit suportate tocmai din finanțarea privată.
Astfel, dacă în următoarele două săptămâni nu vor fi strânși banii de la sponsori, se poate ajunge în cel mai negru scenariu.