Știrile zileiEducaţie

Mărturia unui director care predă 10 ore la un liceu din Buzău | Ce salariu a încasat în prima lună

Pentru România postdecembristă, Educația nu a fost niciodată unul dintre domeniile prioritare, însă ceea ce se întâmplă, în această perioadă, cu sectorul considerat coloana vertebrală a unei națiuni depășește orice închipuire. Cel puțin asta lasă de înțeles, într-un mesaj pe Facebook, un director din Buzău, care a acceptat să predea 10 ore pe săptămână la un liceu din județ.

Ciprian Silvestru este inginer, profesor și doctor în Silvicultură, iar de anul acesta ocupă și funcția de director al Direcției Silvice Buzău. Până la vârsta de 47 de ani, a reușit să își treacă în C.V. experiențe importante, care au culminat cu un doctorat în Silvicultură, obținut cu distincția Magna cum laude. 

Anul acesta, a acceptat să predea 10 ore pe săptămână la un liceu cu profil silvic, dar a avut o mare „surpriză” atunci când a încasat primul salariu. După o lună, pentru jumătatea de normă pe care o predă, abia a reușit să încaseze suma de 1200 de lei. Mai puțin decât câștigă un angajat necalificat în construcții sau în agricultură.

Iată ce scrie profesorul Ciprian Silvestru în mesajul său postat pe Facebook:

„Anul acesta predau 10 ore pe săptămână la un liceu cu profil silvic, adică jumătate din norma mărită de predare a unui profesor full time, unde sunt remunerat la plata cu ora – 30 lei / oră, adică 1200 de lei pe lună, iar pentru timpul în care mă pregătesc pentru predat sunt plătit cu 0 (zero) lei.

Ministerul Educației apreciază că „reducerea numărului de ore atribuite în regim de plata cu ora, peste norma bază, asigură o creştere a calităţii procesului educațional”, iar Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David susține că „lipsa de pregătire a profesorilor este cauza principală a analfabetismului funcțional în rândul elevilor: N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice”.

Eu cred că nu este în regulă să-i ponegrești pe cei pe care îi conduci ca să îți justifici nerealizările profesionale. L-aș întreaba pe domnul ministru cine îi pregătește pe profesori și cine a lăsat ștacheta jos primind în universități „absolvenți” fără bac sau organizând admiteri pe dosar? Și l-aș mai trimite la catedră o lună de zile în preuniversitar, eventual la plata cu ora, nu ca o pedeapsă, ci ca să priceapă măcar o parte din problemele domeniului pe care îl conduce.”

Cirpian Silvestru este absolvent al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității ”Transilvania” din Brașov și al Facultății de Drept si Științe Administrative al Universității ”Spiru Haret”. Și-a început cariera în anul 2001 la Ocolul Silvic Pârscov, unde a ocupat mai multe funcții de execuție, iar din anul 2018 a ocupat funcția de șef al Ocolului Silvic Vintilă Vodă. În anul 2025 a fost numit director al Direcției Silvice Buzău.

Mesajul său vine pe fondul unor noi discuții la nivel guvernamental, referitoare la posibilitatea ca Executivul să reducă suplimentar cheltuielile de personal în sistemul de învățământ. Potrivit unui document publicat de sindicatele din Educație, guvernanții ar pregăti un nou act normativ, care s-ar discuta „în spatele ușilor închise de la Palatul Victoria”:

Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra sistemului educațional. În condițiile în care, după măsurile aberante anti-educație dispuse prin Legea nr.141/2025 și actele subsecvente, învățământul se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, aceste noi tăieri riscă să creeze o criză fără precedent și o încălcare gravă a dreptului la educație al copiilor (…)” se arată în document.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

8 Comments

  1. Toți suntem oameni simpli. Dar ca să bați un cui nu trebuie să ai și o jumătate de oră de gândire înainte. Pentru a intra la clasa 50 de minute trebuie să te gândești ce faci, să scoți la imprimantă câteva materiale, să le cauți anterior, să citești câte ceva. Îți ia cel puțin 30 minute. Să intri într-o operație de două ca doctor îți trebuie timp de pregătire a acesteia, să pregătești o emisiune la TV de 4 ore îți trebuie altele 4 de pregătit. Un pilot militar nu zboară 8 ore pe zi ci este pregătit să zboare. Polițiștii nu se duelează 8 ore cu infractorii ci arareori conflictele depășesc un sfert de oră. Și e normal așa.

  2. @ Anonim: Confundând trasul la șaibă cu munca educativă, bancul de lucru cu catedra, rămâi așa cum te-a generat natura – spălat pe creier…

  3. Iarta-l ! A gandit ca un ministru ! S-ar putea chiar sa ajunga ministru daca alege partidul potrivit ! Nu-i trebuie studii , ci doar o diploma cumparata si recomandarea partidului !

  4. … păi nu a zis muk că se taie bani de la educație și sănătate ptr ucraci și ptr înarmare?….se distruge nația !…treaba lui!…. așa că silvestru , tată, bagă mare!🍌😁✌️

  5. Mentalitatea profesorilor in Ro e sa aibe cat mai multe diplome (multe si cornute), doctorate, masterate, …etc.
    Domnilor profesori, multitudinea diplomelor domniilor dumneavoastra nu e un gaj de calitate pt invatamantul romanesc.
    Te sperii cand vezi cati analfabeti functionali ies de pe bancile scolilor, nu stiu sa scrie, sa citeasca, sa scrie o cerere.
    Salarii profesorilor ar trebui corelate cu indicatori de calitate: cati elevi olimpici ai, cati iau bacalaureatul…etc.
    In alta ordine de idei, cred ca din meditati date in privat domni profesori nu au de ce sa se planga. Ora de meditatie pleaca de la 100 lei , inmulteste cu 3-4 elevi si vezi cam cat se castiga in invatamant.
    Un sfat: CIOCU’ MIC.

  6. 90% din profesori nu știu ce e aia muncă educativă… Când vor ști ce să facă în fața elevilor mai discutăm.
    Klaxxy, era un punct de vedere (tras de păr , poate, dar și văicăreala unuia care mai are un salariu și, probabil , o problemă în a-și explica timpul de lucru la fel de trasă de păr). Ești limitat în gândire. Doar tu ești deștept, noi ceilalți îți suntem inferiori.
    Vrei să fii căpitanul nostru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button