Știrile zilei

Mărturie CUTREMURĂTOARE! | În casă au mai fost persoane în momentul crimei?

Potrivit mărturiei unuia dintre tinerii care i-au dus benzină lui Cosmin, în casă se mai aflau trei persoane în momentul în care băiatul a incendiat-o pe Valentina. Informațiile ar fi ajuns și la cunoștința anchetatorilor.

Mărturia lui N.A. este șocantă. Tânărul, care pare să nu aibă nicio legătură cu actul în sine, povestește zdruncinat detaliile oribilei fapte. Vineri noapte, după ce l-a lăsat cu mașina pe Cosmin la blocul Valentinei, băiatul a plecat spre casă alături de un alt prieten, R.G, pe care trebuia să îl lase la locuința sa. Numai că, la scurt timp, a primit un telefon de la Cosmin, care îl ruga să îi cumpere un litru de benzină sau de motorină.

Deși rugămintea prietenului lor li s-a părut puțin deplasată, cei doi au decis să nu își lase prietenul la nevoie, bănuind că benzina ar fi pentru vreo mașină. Ajuns în fața blocului, Cosmin le-a spus celor doi să intre prin spatele blocului și să urce direct în apartament, deoarece el nu poate coborî.

Pe măsură ce urcau scările, cei doi au auzit zgomote suspecte venind din interiorul apartamentului. Din ușă, ei au putut înțelege că ceva nu este în regulă.

  • A bătut-o până a rămas inconștientă.

N.A. mărturisește că, speriindu-se, a fugit pe scări și a sunat la poliție, în timp ce R.G. ar fi intrat în apartament. Acolo se mai aflau încă două persoane, în afară de Cosmin și de Valentina, care zăcea inconștientă pe podea. Este vorba despre un minor de 14 ani și despre actuala iubită a lui Cosmin.

Multe dintre persoanele implicate au fost deja audiate, iar acum urmează a se lua măsurile legale. Deocamdată, doar Cosmin a fost arestat, urmând să își petreacă 30 de zile în arestul IPJ Buzău.

Totodată, este posibil ca nicio altă persoană să nu mai fie acuzată sau cercetată în acest caz, dat fiind faptul că unii tineri ar fi mărturisit deja anchetatorilor tot ce au știut. Cazul este unul deosebit, iar informațiile din dosar nu pot fi făcute publice, cel puțin nu la acest moment.

 

2 Comments

  1. Pai asta nu este tainuire ? De ce nu au sunat la politie , de ce au fost de acord cu fapta ? De ce nu l-au impiedicat pe criminal ? De ce nu au salvat-o pe fata ?

  2. Citesc de 3 zile tot felul de versiuni ale acestei crime…o fi o strategie jurnalistica pentru captarea atentiei publice, dar pare totusi lipsa de profesionalism (zic)….spui stirea si adaugi noi detalii, nu schimbi datele si personajele cu fiecare articol…..chiar nu se poate astepta pana aveti firul complet al evenimentului ? Practic in acest moment se stie ca fata a murit si ca ar fi omorat o Cosmin,iar apartamentul a ars, restul e o invalmaseala totală….

Dă-i un răspuns lui Patty Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button