Știrile zilei

Mașină făcută praf de un stâlp, la intersecția Averescu – Eroilor

La ora transmiterii acestei știri, traficul în zona Calea Eroilor – Mareșal Averescu din municipiul Buzău se desfășoară dirijat, din cauza unui eveniment rutier în care este implicat un autoturism.

Primele date arată că un tânăr care conducea un autoturism Audi, deplasându-se dinspre stadion înspre intersecția din bariera Ploiești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a lovit de un stâlp.

Partea din față a mașinii aproape s-a dezintegrat, mai multe bucăți din caroserie împrăștiindu-se pe o distanță de câțiva metri.

  • Șoferul, beat și fără permis.

„Din primele date de la fața locului a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Bulevardul 1 Decembrie 1918 spre Bulevardul Stadionului, un șofer de 32 de ani, din Buzău, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp marginal.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pasagerului, un tânăr de 27 de ani, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia, aparatul etilotest indicând o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemei.

Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere.”, a transmis IPJ Buzău.

FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!