Economic

Micii fermieri buzoieni vor primi câte 15.000 de euro într-o singură tranșă!

Veste bună pentru micii fermieri buzoieni. Potrivit noului PNDR, aceștia urmează să primească suma de 15.000 de euro, bani care îi vor ajuta să se dezvolte și să intre pe piață.Cum-pot-deveni-rentabili-micii-fermieri---Care-sunt-cele-mai-avantajoase-investitii

Măsura anunțată este așteptată de micii fermieri cu nerăbdare, mai ales că suma preconizată să se acorde este una frumușică. Secretarul de stat Daniel Botănoiu a adus o clarificare privind modul în care vor fi dați banii.

”Noi dorim ca acești bani să se dea fermelor mici ca ele să depășească anumite impasuri pe care le întâmpină și să producă pentru piață. Banii se vor da fără să existe acele condiționări cu avansuri, cofinanțare. Banii vor fi integral plătiți acestor entități într-o singură tranșă, sperăm noi. Noi am făcut această propunere, dar trebuie încă să mai discutăm pentru că nici un stat la nivel european nu are la ora actuală Programul Național de Dezvoltare Rurală pus la punct. Din acest motiv, momentan sunt propuneri pe care le-am înaintat și sperăm că vom trece și se vor pune în aplicare”, a declarat Daniel Botănoi pentru un site de profil.

Veștile bune nu se opresc aici. Procedurile de aplicare pentru banii alocați conform noului PNDR vor fi mult simplificate. Din cele 24 de măsuri, s-a ajuns la 14, ceea ce înseamnă birocrație mai mică și un traseu mai scurt al banilor către beneficiari.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Spune-ți părerea!

Statistici T5