Social

Mihăiță are mare nevoie de ajutorul nostru! 😥

Un băiețel de 7 ani, din comuna Cilibia, județul Buzău, are nevoie de ajutorul nostru pentru a merge mai departe. Până acum, soarta a fost neîndurătoare cu el, însă, de curând, s-a ivit o rază de speranță. Povestea sa te va face să cazi pe gânduri, să lăcrimezi și poate, într-un final, să-l ajuți pe Mihăiță să ducă o viață normală.

Mihăiță s-a născut în 2013 într-o familie de oameni simpli din satul Poșta Cilibia. El și cei doi frați mai mari ai săi (de 12 și, respectiv, 21 de ani) au fost crescuți cu greu de cei doi părinți și de bunica în vârstă de 86 de ani.

Mihăiță s-a născut cu un defect la picioare care nu i-a permis să meargă niciodată. A fost dus pe la diferite spitale, însă operația de corectare a oaselor costa mult prea mult pentru posibilitățile familiei Dănescu. Așa că piciul a rămas într-un cărucior cu rotile, neputând decât să viseze că, într-o zi, va fi și el ca ceilalți copii. A învățat să se târască, să facă treabă, să meargă la școală, să învețe – poate chiar mai bine decât alți colegi – și să-și accepte condiția.

Ca și cum necazurile sale n-ar fi fost de ajuns, viața i i-a smuls de lângă el pe ambii părinți. Tatăl a murit primul, după o căzătură căreia nu i-a dat importanță. La două zile, un cheag de sânge i-a plecat spre plâmâni și nu i-a mai lăsat nicio șansă.

În mai puțin de un an de când și-a condus tatăl la groapă, Mihăiță a privit cu ochii în lacrimi cum oamenii scot din casă pe umeri și sicriul mamei sale, răpusă de o boală a ficatului.

Acum, băiețelul a rămas în grija bunicii sale, care are nevoie de ajutor pentru a-și crește nepotul. O tânără din localitate a sărit prima în ajutorul micuțului și a decis să strângă în jurul ei oameni de bine. Ștefania a reușit să sensibilizeze sute de oameni cu povestea lui Mihăiță și este decisă să îl ducă pe copil la București pentru operație.

Problema cea mai mare în acest moment o reprezintă faptul că, târându-se mai mereu, băiețelul și-a făcut o rană gravă la picior, care trebuie tratată de urgență. Ieri a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Buzău, însă medicii l-au trimis acasă, deși avea carne vie pe picioruș.

Vă invit să ne alăturăm inițiativei Ștefaniei și să-l ajutăm pe Mihăiță, cu acordul celor rămași în viață din familia greu încercată. Fratele cel mare, Marius, lucrează cu ziua prin sat, iar tot ce câștigă merge către mâncarea sau îngrijirea puștiului.

Un prim pas este contactarea Ștefaniei la numărul de telefon: 0757634183.

„Multi dintre voi poate cunoasteti cazul si stiti despre ce este vorba, iar pentru cei care nu stiu o sa incerc sa povestesc in cateva cuvinte, cum soarta a fost nedreapta cu un baietel de 7 ani si pt restul familiei! El este Mihaita, un copil cuminte, frumos si foarte destept. Din pacate soarta a fost nedreapta cu el si s-a nascut cu un handicap de grad mare. Posibilitatile si conditiile de trai sunt din pacate foarte triste. Mai mult de atat soarta a vrut sa ii puna din nou la incercare cu inca un necaz luandu-i ambii parinti in mai putin de un an! 😏😥 De atunci Mihaita si fratele lui mijlociu in varsta de 11 ani au ramas in grija bunicii in varsta de 86 de ani si a fratelui mai mare in varsta de 21 de ani! 😞 Ei locuiesc in satul Posta comuna Cilibia jud Buzau! Rugamintea noastra la voi este de a ajuta aceasta familie cu ce puteti incepand de la hainute , alimente si ce mai puteti! Am uitat sa specific ca baietelul cu handicap nu isi simte corpul in mare parte de la bazin in jos, ca atare este nevoit sa poarte pampers! Scopul nostru este de a ajuta aceasta familie cu operatia pentru ai oferi lui Mihaita un viitor mai bun incat sa se descurce singur si sa mearga pe picioarele lui in urma operației si a protezelor! Mai jos o sa atasez cateva fotografii cu el si cu documentele pe care le avem la dispozitie din partea familiei!

In decursul zilei de maine o sa revin cu mai multe detalii si fotografii despre situatia lor!
Mihai 7 ani ,pampers nr 6
Hainute varsta 7 ani
Danut 11 ani hainute 11 ani,incaltaminte 38-39
Marius 21 ani marime M “si incaltaminte 42
Medelia (bunica) marime L incaltaminte 39
Pentru detali ma puteti contacta in privat sau la numaru de telefon
Alex :0759636091 – Ștefania Steffy

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close