Știrile zilei

Minoră de 13 ani, agresată sexual. Imaginile au ajuns pe Internet

Procurorii DIICOT desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infractiunii de pornografie infantilă de către doi tineri din Râmnicu Sărat. Victima este o minoră de 13 ani, elevă la o școală din oraș.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, informează Râmnic Press, o minoră în vârstă de 13 ani, din municipiu ar fi fost agresată sexual de doi tineri.

Mai mult, unul dintre agresori a surprins cu ajutorul telefonului mobil scenele sexuale. Ulterior, imaginile ar fi fost postate pe o rețea de socializare, după care au fost răspândite pe internet, ajungând chiar pe un site cu caracter pornografic.
Sursa citată mai arată că pe înregistrare se poate auzi cum cei doi tineri îi aduc jigniri minorei și o batjocoresc. Potrivit unor informații, copila, care învăța la o școală gimnazială aflată pe strada Alexandru Ioan Cuza din Râmnicu Sărat, a fost mustrată de conducerea unității școlare, iar pe seama ei au fost luate câteva măsuri administrative.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!