Știrile zilei

Fratricid la Albești | Tânăr de 25 de ani, ucis cu bestialitate azi-noapte

Un tânăr de 25 de ani, din Albești, comuna Smeeni, a murit azi-noapte, după ce s-ar fi luat la bătaie cu fratele său, cu trei ani mai mic. Conflictul ar fi avut loc pe fondul consumului de alcool.

Ieri, Ionuț Toma s-ar fi aflat în vizită la fratele său, Cosmin, în vârstă de 22 de ani. Spre seară, cei doi ar fi început să consume alcool, iar în jurul orei 01:00, au început să se cearte și puțin a lipsit până la prima lovitură.

  • O tragedie cu final anunțat.

Rudele vorbesc despre o violență ieșită din comun. Conform acestora, fratele mai mic l-a lovit în mod repetat pe Ionuț și nu s-ar fi oprit din bătaie nici după ce acesta deja decedase. Cosmin și-a lovit fratele numai în ficat, iar la final, i-a rupt gâtul.

Devastate de durere, rudele spun că, în ultima săptămână, agresorul era de nerecunoscut. În urmă cu două zile și-a bătut bunicul și mama, de furia sa nereușind să scape nici un frate mai mare, care a încasat-o și el.

Agresorul a fost imediat ridicat de poliție și internat la Spitalul Săpoca. O anchetă criminalistică a fost deja demarată, sub coordonarea procurorului de caz.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button