Știrile zilei

NEWS ALERT: Un tânăr care a terorizat Zoreștiul a fugit de sub nasul poliției!

Un tânăr în vârstă de 18 ani, bănuit că a dat mai multe spargeri la locuințele câtorva vârstnici din Zorești, a fost identificat ieri de polițiști, însă există zvonuri că ar fi fugit chiar de sub nasul acestora. În acest moment, se pare că tânărul se află în libertate și se ascunde de oamenii legii.

Totul a început în urmă cu câteva săptămâni, atunci când mai mulți vârstnici din localitatea buzoiană Zorești au reclamat la poliție faptul că le-au fost sparte casele.

După zile în șir de cercetări, oamenii legii au restrâns cercul suspecților și au ajuns la Florian Rădulescu, un tânăr din localitate. Din cele șase case pe care le-ar fi spart în decurs de numai câteva zile, el ar fi reușit să sustragă mai multe telefoane mobile și suma de aproximativ 2000 de lei.

Ieri, polițiștii din Vernești au mers la locuința sa și l-au invitat la secție pentru audieri. Numai că Florian ar fi profitat de un moment de neatenție a polițiștilor și s-a făcut nevăzut.

La această oră, tânărul este căutat de polițiști. Reprezentanții IPJ nu au dorit să furnizeze detalii legate de acest caz, motivând că este vorba despre o anchetă în desfășurare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Ar trebui concediati!…..Nu sunt in stare sa prinda un pusti… ce sa mai zic de infractori de scara larga…..niste parliti! Miie mi-a fost sparta o casa in comuna odaile si dupa 3 ani de ‘ancheta” lau facut cu autor necunoscut! In urmatorul an i-a fost sparta casa sefului de post…. si nu glumesc….tot AUTOR NECUNOSCUT! Asa ca………

Dă-i un răspuns lui Blabla Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button