Politică Știrile zilei

Nicolae Chijer, noul lider al opoziției din Vadu Pașii

Consilierul local Nicolae Chijer este noul lider al opoziției din Consiliul Local al comunei Vadu Pașii. Fost viceprimar în mandatul trecut, Chijer a reușit să coaguleze în jurul său consilierii de la patru formațiuni politice.

Potrivit lui Nicolae Chijer, până mai ieri, la Vadu Pașii funcționa o alianță atipică. Aflate în război declarat la nivel central, PSD și PNL își dăduseră mâna la Vadu Pașii, aleșii social-democrați fiind de acord să susțină și să promoveze proiectele propuse de primarul Gheorghe Firon.

Totul s-a năruit în doar câteva zile. ALDE, formațiune aflat în opoziție la Vadu Pașii, ar fi căutat și găsit sprijin la aleșii PSD. Cei din urmă au fost de acord să formeze o opoziție solidă din care mai fac parte patru consilieri ALDE, doi UNPR și unul de la BUN (Blocul Unității Naționale).

CITEȘTE ȘI: Ședință cu scandal, în Consiliul Local Vadu Pașii! (video)

Așa se face că astăzi, noul lider al opoziției a propus un proiect de hotărâre pentru demiterea viceprimarului liberal Georgescu Cristinel. Deși aveau majoritate confortabilă, alesul local UNPR Voinea Petrică a „defectat”, părăsind sala fix înainte de momentul votului.

Potrivit lui Chijer, alesul UNPR care a năruit planurile opoziției va fi EXCLUS. În locul său ar urma să fie numit un consilier local, iar procedura de demitere a viceprimarului va fi reluată.

Nicolae Chijer a fost viceprimar al comunei Vadu Pașii în mandatul 2012-2016. Om de administrație, fostul edil s-a implicat activ în proiectele comunei, fiind prezent mai mult timp pe teren și printre cetățeni și mai puțin prin birourile Primăriei.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

1 comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

/* ]]> */