Știrile zilei

Noi evoluții în cazul crimei de la Săpoca | „Stativul avea sânge pe el”

Ministrul Sănătății taie în carne vie în cazul crimei de la spitalul Săpoca. Sorina Pintea a anunțat că toți angajații spitalului vor răspunde pentru tragedia de sâmbătă noapte. Între timp, polițiștii au relatat clipele de groază ale capturării odiosului criminal care a omorât cinci oameni.

„Pe scară ierarhică, toată lumea va răspunde într-un fel sau altul. în funcție de responsabilitățile pe care le-a avut fiecare și de rezultatul final. Ieri (duminică, n.r) am făcut o analiză a incidentului în sine am făcut un raport.”, a declarat Sorina Pintea, la Buzău.

Ministrul Sănătății a mai spus că și Direcția de Sănătate Publică a efectuat un control la Spitalul de Psihiatrie.

„Au finalizat și ei un raport și au amendat spitalul. Este amendat și spitalul.”, a mai spus Sorina Pintea.

Între timp, polițiștii care au intervenit pentru prinderea criminalului au dat declarații presei. Într-o intervenție pentru Adevărul.ro, agentul-șef principal Marian Fetic a rememorat clipele de groază din fatidica noapte de 17 spre 18 august.

„În dimineața zilei de 18.09, în jurul orei 3.00, m-am deplasat la spital în vederea finalizării documentelor pentru internarea unui bolnav psihic. Am coborât din mașină, pentru a solicita portarului să ne deschidă. Am auzit apoi un zgomot de la un geam spart, după care l-am văzut pe portar alergând și un bolnav pe urmele lui, care agita o țeavă metalică. Am crezut că persoana respectivă a spart geamul pentru a părăsi unitatea medicală. Atunci nu m-am gândit că acesta comisese crimele despre care am aflat ulterior.”, spune polițistul angajat la postul de poliție Costești.

Pacientul a fost somat verbal de agenți, fără uz de armă, apoi imobilizat și încătușat, cu mari eforturi, după ce în ajutor a sărit portarul unității medicale. Stativul pentru perfuzii avea sânge pe el, spun polițiștii.

„În momentul în care am ajuns la poarta de acces în curtea unității, am observat cum dinspre gheretă venea paznicul alergând iar în urma lui era un bărbat în pijamale care agita o bară metalică și se apropia de noi. În acel moment, am procedat la imobilizarea lui. În prealabil, l-am somat verbal să lase țeava, într-un final a lăsat-o, însă a opus rezistență dar am reușit imobilizarea lui și cu ajutorul paznicului. A spus câteva cuvinte însă nu era coerent. Consider că se putea întâmpla și ceva mai rău. A fost vorba de secunde. Totul s-a derulat cu mare rapiditate”, a declarat agentul Iulian Mihai pentru sursa citată.

Reamintim că un bărbat în vârstă de 38 de ani, internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, a ucis cu bestialitate cinci persoane și a rănit alte opt pe fondul unui episod psihotic generat cel mai probabil de sevrajul etilic. Atacul a fost extrem de violent. Pacientul Lungu Ștefan a pus mâna pe un stativ de perfuzie și le-a zdrobit capetele celor din salonul său, după care a semănat moarte și în saloanele vecine.

Bărbatul a fost internat din ordinul judecătorului și primește tratament medical. Specialiștii urmează să stabilească acum dacă bărbatul avea discernământ în momentul comiterii atrocităților.

  • Controale în toate spitalele.

Ministrul Sănătății a anunțat că va efectua controale în toate spitalele de psihiatrie din țară, pentru a vedea cum se desfășoară activitatea în aceste unități medicale și dacă sunt respectate normele în vigoare. Cazul „Săpoca” a arătat deja care sunt hibele sistemului și a scos la iveală disfuncționalități grave în ceea ce privește legislația actuală.

Este și motivul pentru care ministrul Sorina Pintea a anunțat că se va lucra la un proiect de modificare a Legii sănătății mintale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button