Știrile zilei

Norocul i s-a terminat în gara Buzău

A scăpat de controale mult mai stricte, dar i-au pus capac polițiștii de la TF. Vorbim despre un gălățean de 36 de ani, care a fost dat jos din tren în gara Buzău pentru că pe numele său era emis un mandat de arestare europeană.

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroul Județean de Poliției Transporturi au depistat, într-un tren, o persoană pe numele căreia era emis mandat european de arestare din data de 29 ianuarie 2021, de către autoritățile judiciare ale Austriei.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Galați, a fost dat în urmărire internațională pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt în perioada 26 septembrie – 25 noiembrie 2020. Acesta a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentat judecătorului din cadrul Curții de Apel Ploiești care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 15 zile.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău. Gălățeanul urmează a fi extrădat către autorităţile judiciare din Austria.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button