O buzoiancă adoptată în Italia își caută familia biologică
O femeie care trăiește în Italia încearcă să-și găsească familia biologică din România. Povestea sa a fost publicată pe pagina „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, unde a apelat la comunitate pentru a o ajuta să afle ce s-a întâmplat cu mama și fratele său și, mai ales, pentru a avea șansa de a-i cunoaște.
Femeia spune că numele său la naștere a fost Prahoveanu Florica Georgica și că s-a născut la 29 ianuarie 1997, în localitatea Beceni, județul Buzău.
Potrivit documentelor de adopție pe care le deține, mama sa se numește Prahoveanu Adriana Daniela, iar tatăl este Boancă Gheorghe. În aceleași documente apare și numele unui frățior, Boancă Mugurel.
Acum, după aproape trei decenii, femeia încearcă să refacă legătura cu familia biologică.
„Nu doresc să-mi judec mama, vreau numai să o cunosc și să-mi împlinesc acest gând care mă macină zi de zi”, a transmis aceasta în mesajul publicat pe pagina dedicată reunificării familiilor.
Ea le cere celor care ar putea recunoaște numele sau care au informații despre familia sa să distribuie mesajul, în speranța că acesta va ajunge la cineva din Buzău care își amintește de ea sau îi poate oferi o informație.
Povestea a fost publicată inițial pe pagina The Never Forgotten Children, o comunitate online dedicată persoanelor care își caută familiile biologice și copiilor separați de familiile lor.
Orice informație despre persoanele menționate în anunț poate fi transmisă prin intermediul paginii „The Never Forgotten Children”, unde a fost publicat mesajul original.
Mai bine cauți crocodili de Nil pe Dunăre decât sa cauți o familie care te-a abandonat.