Știrile zilei

O fostă redacție din Buzău devine sediul unei importante instituții

Ce buzoian nu știe unde se afla redacția Șansa, locul din care, de mai bine de douăzeci de ani, s-a dat ora exactă în presă și în publicitate? Aici, pe Aleea Dumbrava, au funcționat ani buni televiziunea și postul de radio Focus FM, ziarul Șansa și redacția suplimentului „Anunțul Buzoian”. Puțini sunt însă cei care știu că la adresa de pe aleea cu cimitirul nu se mai află de mult instituții de presă.

În urmă cu aproape trei ani, Consiliul Județean Buzău a hotărât, prin votul unanim al aleșilor, să cumpere întregul ansamblu de imobile deținut de omul de afaceri Vlad Pufu, devenit între timp senator PNL. Contra sumei de aproape 1 milion de euro, CJ Buzău a devenit proprietarul fostei redacții, iar acum intenționează să o transforme într-un sediu modern.

Costurile ar urma să fie achitate din fonduri europene, proiectul având o valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

Reprezentanții Consiliului Judeţean Buzău intenţionează să reabiliteze cu bani europeni doar una dintre clădirile fostei redacții de presă. În acest sens, aleşii judeţeni, convocaţi, miercuri, în şedinţă de îndată, au aprobat proiectul de hotărâre pentru depu­nerea unui proiect ce vizează ,,Eficientizare energetică a clădirii administrative C3 din incinta imobilului situat în municipiul Buzău, bd. Nicolae Bălcescu nr. 48”, în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clă­dirile publice, coordonat de Administraţia Fondului pentru Mediu.

„Proiectul este în valoa­re de vreo 2 milioane de euro. Sper ca proiectul întocmit de specialiştii din Consiliul Judeţean care se va depune chiar astăzi (miercuri, n.r.) la Administraţia Fondului pentru Mediu să fie declarat eligibil şi să obţinem finanţarea de care avem nevoie. În caz că nu, vom aplica şi la Agenţia de Dezvoltare Regională pe Programul Operaţional Regional şi eu sunt convins că vom avea succes. După reabilitare vom beneficia de o clădire modernă, o curte interioară amenajată cores­punzător şi chiar inten­ţionăm să amenajăm şi o cantină şi o sală de mese”, a spus Petre Emanoil Neagu la finalul şedinţei de îndată a Consiliului Judeţean de miercuri.

Între timp, trustul de presă „Şansa Buzoiană – Focus” s-a mutat lângă Pizza Marina și continuă să producă programele care l-au consacrat.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. La proiecte pe hirtie sta bine Em. Neagu ; la proiecte finalizate nu are cu ce se lauda, e zero ; la spitalul Bratianu s-a pus lacat, podul Vadu Pasii are vreo 2 ani intirziere, reabilitarile la drumurile judetene se tergiverseaza, de Bibl. Jud nu se mai stie nimic ; la fel investitiile de la sptalul jud etc Realizari zero si ar mai vrea un mandat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button