Știrile zilei

August ÎNSÂNGERAT | Buzăul, pe harta neagră a accidentelor

Statisticile arată că august este luna cu cele mai multe accidente rutiere produse pe șoselele din România. Cu o medie de 2000 de morți anual, țara noastră se situează pe locul al doilea după Bulgaria la capitolul decese cauzate de accidente rutiere.

Anul trecut, Buzăul s-a numărat printre județele cu un număr mare de accidente de circulație soldate cu pierderi de vieți omenești. Luna august a fost presărată și ea cu evenimente rutiere, cele mai multe dintre ele având loc pe E85, cunoscut drept „Șoseaua Morții”.

Un posibil factor al creșterii numărului de accidente ar putea fi acela că în august se călătorește mai mult decât în celelalte luni. La nivel european, august este luna concediilor, mulți dintre turiștii străini preferând destinații din România. De asemenea, august este luna în care românii aflați la muncă în străinătate se întorc în țară pentru petrecerea concediului.

Revenind la accidente, luna august a anului trecut a fost însemnată cu sânge în calendar. Un adevărat carnagiu a avut loc în această lună, nu mai puțin de  15 persoane pierzându-și viața în cinci accidente rutiere.

Primele a avut loc în 2 august: trei persoane, printre care şi un copil, au murit pe DE 58, în Pasul Mesteacăn, judeţul Mureş, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un camion care circula din sens opus. Alţi doi adulţi şi un alt copil au fost răniţi.

În aceeaşi zi, trei persoane au murit, iar alte trei, între care şi un copil, au fost rănite într-un accident produs pe DN 73A, la 12 km de Râşnov spre Pârâul Rece.

În 7 august, tot trei persoane au murit într-un accident rutier produs pe DN7 (Valea Oltului), la Câineni, între o autoutilitară şi un TIR, iar în 14 august alţi trei oameni, între care un copil, au murit după ce microbuzul în care se aflau nouă persoane a căzut în râul Dâmboviţa.

Ultimul accident grav s-a produs în 22 august, când trei persoane au decedat într-un accident rutier, în localitatea Sineşti, Ialomiţa, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!