Știrile zilei

O psihologă din Buzău a primit aproape 10 ani de închisoare

Psihologa din Buzău care a lovit intenționat cu mașina un polițist aflat în misiune pe motocicletă a fost condamnată la ani grei de închisoare. Fapta s-a consumat în luna august a anului trecut, când Anda Ioana Vlădescu a lovit cu mașina motocileta pe care se afla polițistul buzoian Adrian Popa.

Anda Ioana Vlădescu a fost reținută în seara aceleiași zile fatidice de 19 august, iar de atunci se află în arest preventiv. Ziele trecute a primit o sentință dură din partea Tribunalului Buzău: 9 ani și 10 luni de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj calificat.

De asemenea, magistrații buzoieni au mai condamnat-o la un an de închisoare pentru infracțiunea de distrugere. Au obligat-o pe făptașă, ca măsură de siguranță, la un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În plus, s-a confiscat autoturismul Fiat 500 cu care a comis fapta și a mai obligat-o și la plata unor sume importante de bani ca daune morale și materiale.

Sentința Tribunalului Buzău este nedefinitivă dar executorie și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Mai multe amănunte despre accident aici.

Iată întreaga sentință:

Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere

Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin. 1 lit.a  C.pr.pen., achită inculpata pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C.pen., întrucât fapta nu există. În baza art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., cu referire la art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la 188 alin. 1 și 2 C.pen. condamnă inculpata VLĂDESCU Anda Ioana la pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj calificat la data de 19.08.2020, în  dauna victimei POPA Adrian Dumitru.

În baza art.67 al.2 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor  prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art.65 al.1 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 253 alin. 1 C.pen., condamnă inculpata la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere la data de 19.08.2020, în dauna părţii vătămate IPJ Buzău. În baza art.67 al.2 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art.65 al.1 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.38 al.2 C.pen. cu referire la art.39 al.1 lit.b  C.pen., art.45 al.3 lit.a, al.5 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 9 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpata având de executat în final pedeapsa de 9 ani și 10 luni închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen., pe o durată de 3 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, e, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art.72 al.1 C.pen., deduce din pedeapsa de executat durata reţinerii si arestării preventive, începând cu data de 20.08.2021, la zi. În baza art.399 al.1 C.pr.pen., menţine starea de arest preventiv a inculpatei, M.A.P. nr. 23/UP/2021 al Tribunalului Buzău. În baza art.109 al.1, 3 C.pen., ia faţă de inculpată măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art.112 al.1 lit.b C.pen., confiscă autoturismul marca Fiat, model 500, an de fabricație 2008, cu seria de șasiu ZFA31200000072794, înmatriculat sub numărul BZ-88-AIV, folosit la săvârşirea infracţiunilor. Ia act că Spitalul Județean Buzău nu s-a constituit parte civilă. În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.1349, art.1357 C.civ., obligă inculpata să plătească părţii civile Inspectoratul Județean de Poliție Buzău suma de 83807,78 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.

În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.1349, art.1357 C.civ., obligă inculpata să plătească părţii civile Popa Adrian Dumitru suma de 200.000  lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale. Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 375/P/2020 din data de 08.09.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, autoturismului marca Fiat, model 500, an de fabricație 2008, cu seria de șasiu ZFA31200000072794, înmatriculat sub numărul BZ-88-AIV, aparținând inculpatei. În baza art.7 din Legea nr.76/2008, dispune, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art.566 al.1, 3 C.pr.pen., la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, o copie de pe dispozitivul acesteia şi de pe raportul de expertiză medico – legală psihiatrică nr. A1PSI/10592/2020 întocmit de Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” (filele 248-254), se vor înainta administraţiei locului de deţinere. Executorie cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive, conform art.399 al.4 C.pr.pen. În baza art.274 C.pr.pen., obligă inculpata la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.10.2021.

Document: Hotarâre  97/2021  14.10.2021

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!