Știrile zilei

O stradă și două bulevarde din Buzău intră în reabilitare

După ani în care tot ce au primit au fost micile reparații, trei artere din Buzău vor fi reabilitate în totalitate.

An de an, asfaltul de pe bulevardele 1 Decembrie, Republicii și strada Horticolei „s-a topit” odată cu zăpada, iar carosabilul a ajuns într-o stare jalnică mai ales pe tronsonul dintre Parcul Marhiloman și cartierul Dorobanți.

Recent, primarul Constantin Toma a anunțat că reabilitarea celor trei artere importante reprezintă un proiect prioritar pentru municipalitate. Grație unei alocări bugetare prevăzute la finele anului 2019, cele trei drumuri vor fi asfaltate în totalitate și redate traficului, contribuind la crearea inelului Est-Sud (Vadu-Pașii-Soseaua Brăilei- 1 Decembrie-Calea Eroilor).

Proiectul începe în 2019. Model pentru cele trei străzi va fi „Calea Eroilor”.

Pe lângă carosabil, vor fi asfaltate și trotuarele, pe care vor fi amenajate piste pentru bicicliști.

După deschiderea podului de la Vadu Paşii, accesul se va putea face mai ușor către bariera Ploiești și Șoseaua București.

Reabilarea rețelei de drumuri face parte din strategie pe termen lung a municipalității buzoiene, alături de introducerea autobuzelor electrice și fluidizarea traficului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button