La câțiva pași de ceea ce noi numim „civilizație”, câțiva oameni își trăiesc (probabil) ultimele zile prin adăposturi improvizate, printre gunoaie sau direct pe asfalt. Trăiesc printre noi, dar nu-i vedem. Pentru că nevoile, necazurile, tragedia vieții lor, cele care i-au și adus în situația asta, fac din ei niște
OAMENI INVIZIBILI.
În spatele blocului de la cinematograful Dacia, un bărbat zace în agonie de câteva nopți, cu capul proptit pe un cărucior răsturnat ce-i ține loc de pernă. Nimeni nu știe ce-i cu el acolo și nici nu interesează pe nimeni, câtă vreme e bănuit că bea.
Nicio anchetă jurnalistică, socială sau de altă natură nu îl poate ajuta pe omul ăsta bătut de soartă. Unii spun că, în trecut, a fost folosit de câțiva romi care îl trimiteau la cerșit, dar că ar fi fost abandonat și de aceștia.
Un buzoian l-a fotografiat și l-a pus pe Facebook – locul în care ne postăm bucuriile și necazurile, nevoile și împlinirile – cu rugămintea ca autoritățile să facă ceva pentru a-l ajuta.
Cu ce este oricare dintre noi mai presus decât el? Ca avem o casa…O mașină. ..mâncăm mereu proaspăt, pe alese? Ce luam pe lumea cealaltă din tot ce credem ca avem acum? Este și el un om…invizibil într.adevar..nimeni nu vrea sa îl vadă.