EducaţieȘtirile zilei

OFICIAL: Concursul pentru directorii de școli, programat pe 27 iulie

A fost stabilită data la care va avea loc prima probă a examenului național pentru concursul de directori de școli. Pe 27 iulie – anunță ministrul Educației – aspiranții la funcția de director ai instituțiilor din învățământul preuniversitar vor susține proba teoretic, urmând ca, două luni mai târziu, să apară în fața comisiei de interviu.

Potrivit Edupedu.ro, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că la examen pot participa toți cei care își doresc să fie directori și că nu contează apartenența la Corpul experților în management educațional.

“O să avem, în data de 27 iulie, cu siguranță un examen național pentru toți aceia care vor să devină director de școli. Fără condiții de apartenența la Corpul experților în management educațional și la astfel de lucruri. Subiectele vor fi relevante și mai cu seamă vor asigura un acces echitabil al tuturor celor care se cred îndreptățiți să devină director de școli.

Asta va fi prima etapă. În luna august nu se va întâmpla nimic pentru că trebuie să respectăm dreptul colegilor la vacanță după o perioadă care i-a pus la grea încercare. Iar după începerea școlilor, în lunile septembrie-octombrie va avea loc cea de-a doua etapă – aceea a interviurilor în care vom vedea, prin consultare cu toți cei implicați, componența comisiilor care vor realiza aceste interviuri. Comisie în care sigur vor participa și reprezentanții școlii, pentru că indiferent de abilitățile tale manageriale, dacă nu ești acceptat de colectivul de profesori dintr-o școală, atunci șansele de succes sunt minime.

Vor fi reprezentanți ai inspectoratului, autorităților locale, vom vedea, pentru asta ne vom consulta. Dar examenul național se va derula pe data de 27 iulie”, a declarat Cîmpeanu pentru sursa citată.

Știrea completă poate fi citită AICI.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button