Știrile zilei

Urmează opt seri de spectacole | Buzoienii, așteptați cu surprize și muzică bună

Un strop de soare în plină iarnă. Asta își propun să le ofere buzoienilor organizatorii târgului „Drăgaica”, motivați de faptul că ediția 2017 a vechiului târg a fost un succes. 

Începând de mâine și până pe 23 februarie, organizatorii îi invită pe buzoieni la o expoziție de fotografie cu tema Drăgaica Buzău – Renașterea, amenajată la Galeriile de Artă de pe Bd. Nicolae Bălcescu. Responsabilii cu organizarea vor să reunească sub aceeași cupolă autorități locale și buzoieni dornici să revadă imagini surprinse astă-vară de celebrul fotograf Liviu Stoica, partenerul oficial al evenimentului „Drăgaica Buzoiană”.

Vernisajul expoziției va avea loc mâine, la ora 17:00, la eveniment urmând să participe reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliului Județean, dar și buzoienii doritori.

Începând de mâine și până vinerea viitoare vor fi concerte în fiecare seară. Pe lângă încântarea privirii, cei prezenți la Galeriile de Artă vor avea posibilitatea de a asculta piese interpretate de cele mai bune voci din Buzău. De asemenea, vor putea servi alune și bere fără alcool, oferite de organizatori.

„Vă invităm din 16 februarie la expoziția de fotografie semnată Liviu Stoica, cu tema Drăgaica Buzău – Renașterea la Galeriile de Artă Buzău Intrarea este liberă. Vor fi concerte în fiecare seară de la ora 17:00, Vineri 16 februarie, la vernisaj, va cânta Dan Manciulea #dragaicabuzau#renastereacu Pk Liviu Vă așteptăm!”, se arată în anunțul postat pe pagina de Facebook a evenimentului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!