SocialȘtirile zilei

Organizația ALDE Buzău se implică în lupta contra cancerului de sân

Femeile din organizația ALDE Buzău se implică activ în lupta contra cancerului la sân, printr-o campanie de informare în vederea depistării precoce a acestei maladii. 

În luna octombrie, Organizația de Femei a ALDE Buzău organizează mai multe activități de informare atât în mediul urban, cât și în satele din județ, pentru a atrage atenția asupra importanței efectuării controlului medical în depistarea la timp a cancerului de sân:

„SĂNĂTATEA ÎNAINTE DE TOATE!

Prima zi a lunii octombrie an de an este dedicată, la nivel mondial, luptei împotriva cancerului de sân.

Momentul a fost un bun prilej de a le aminti femeilor că, printr-un control medical la timp, boala poate fi descoperită și învinsă.

Femeile din ALDE Buzău se implică în viața comunității, mai ales în contextual pandemic actual,pentru ca informațiile cu privier la prevenția timpurie a cancerului de sân să ajungă la cît mai multe personae de sex feminine,fără discriminare.

Am constatat că informațiile referitoare la prevenție și testare gratuită lipsesc în mediul rural, lipsesc la persoanele cu dizabilități de auz, vorbire, înțelegere.

Chiar dacă acest program este gratuit, informarea opiniei publice este deficitară, mai ales în mediul rural și în rîndul celor cu dizabilități. Astfel, numeroase potențiale benficiare ale programului nu reușesc să își facă anual testarea gratuită.

Ca atare, Organizația de Femei din  ALDE Buzău, derulează pe parcusrul întregii luni octombrie, mai multe activități, atît în mediul urban ,dar în mod special în satele din județ, pentru a atrage atenția asupra importanței efectuării controlului medical în depistarea la timp a cancerului de sân.

Prezent la deschiderea acestui prim eveniment oragnizat de OFLDE Buzău a fost și domnul Cornel Mihalcea-Președinte ALDE Buzău cu un mesaj transmis tuturor doamnelor și domnișoarelor :

MERGI LA MEDIC AI GRIJĂ DE SĂNĂTATEA TA!”, se arată în comunicatul de presă al organizației ALDE Buzău, semnat de președintele OFLDE, Ionica Tarău, și de liderul ALDE, Cornel Mihalcea.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: