Știrile zilei

Pacient găsit mai mult mort decât viu într-un cort de la UPU

Un bătrân de 80 de ani și-a dat ultima suflare într-un cort destinat staționării persoanelor suspecte de COVID-19, de la intrarea în curtea Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Oroarea – pentru că nu-i putem spune altfel – s-a petrecut sâmbăta trecută, atunci când octogenarul a fost adus cu salvarea la UPU, cu dureri groaznice. Avea, ce-i drept, comorbidități, iar durerile de la un picior îl sfâșiau. Tocmai de aceea a cerut să fie adus la UPU pentru a i se mai ușura durerea. Nu a fost primit de medicul șef – fiindcă n-a știut să spună că nu are Covid, motiv pentru care a fost trimis să aștepte într-un cort improvizat.

„Internarea” a avut loc în jurul orei 09:30. Cinci ore mai târziu, bărbatul avea să fie găsit fără suflare în cortul în care fusese lăsat să agonizeze. S-a încercat resuscitarea sa, așa cum prevede protocolul medical, însă fără succes. Au existat zvonuri că bătrânul ar fi fost lovit la cap, însă acest aspect nu a fost probat de nimeni.

După ce nu și-a găsit bolnavul nicăieri, familia a aflat abia spre seară că acesta nu se află nicidecum la UPU, ci într-un frigider de morgă. Câteva zile mai târziu, când au mers să-l ridice, li s-a spus că e mai bine să-l ia sigilat.

  • Bărbatul ar fi fost răpus oricum de bolile de care suferea, însă merita un tratament mai..uman.

În realitate, bâtrânul fusese externat de la Râmnicu Sărat cu multe zile înainte de a se prezenta la UPU, iar testul de pe 15 iulie îi ieșise NEGATIV. Așadar, niciun motiv pentru cei de la UPU să nu-l primească în unitate.

Familia nu a dorit să facă valuri privind moartea bătrânului, deși semne de întrebare au fost. Vrea doar ce nu s-a putut face la spital, acolo unde ajunsese în chinuri groaznice: Să se odihnească. În pace.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!